Pentru pompierii hunedoreni / Zile de foc

Pentru pompierii hunedoreni / Zile de foc

DISTRIBUIȚI

Echipajele de pompieri hunedoreni au intervenit, în 16 iulie, la un incendiu manifestat la anexe gospodăreşti, patru incendii de vegetaţie uscată, o deblocare de uşă şi un transport al unui pacient de la domiciliu la ambulanţă în Petroşani.

Astfel, Detaşamentul de Pompieri Petroşani a intervenit cu un echipaj alcătuit din cinci subofiţeri, în municipiul Vulcan, pe strada Andrei Mureşan pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două coteţe. Pompierii au acţionat cu două autospeciale cu capacitate de 9.000 şi 2.000 litri reuşind izolarea incendiului doar la cele două anexe evitând propagarea acestuia la locuinţele aflate în imediata apropiere. În incendiu au ars în întregime cele două coteţe, 500 kilograme fân, un pat din lemn, trei metri cub de material lemnos. Cel mai probabil incendiul a fost generat de coşul de fum deteriorat.

Pompierii Detaşamentelor din Deva şi Hunedoara, precum şi ai Secţiei Ilia au intervenit la patru incendii de vegetaţie uscată ce s-au manifestat pe aproximativ 2.500 de metri pătraţi în localităţile Deva, Gurasada şi Hunedoara. Arderile au fost generate de utilizarea focului deschis în spaţii deschise.

De asemenea, Detaşamentul de Pompieri Petroşani a intervenit în municipiu, pentru deblocarea uşii unui apartament situat pe strada Saturn. După pătrunderea în imobil a fost găsit propietarul apartamentului, un bărbat în vârstă de 48 de ani, semiconştient. Pacientul a fost stabilizat de pompierii SMURD şi transportat cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Petroşani.
Mihaela PETROȘAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii