Pentru Energeticianul / Se anunţă iarnă grea

Pentru Energeticianul / Se anunţă iarnă grea

DISTRIBUIȚI

Rezultatul de egalitate obţinut de Energeticianul Tg. Jiu la Timişoara nu i-a mulţumit deloc pe oficialii echipei care au anunţat că vor mai renunţa la 8 jucători, pentru că „nu au avut atitudine”.

ASU Politehnica a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul de pe teren propriu cu Energeticianul, în etapa a 21-a a Ligii 2, ultima programată în 2018.
După un meci anost, fără multe ocazii de poartă, cele două echipe s-au mulţumit cu câte un punct şi vor ierna pe locurile 8, respectiv 11, cu 29, respectiv 25 de puncte.
În meciul tur, desfăşurat la Petroşani, pe stadionul Jiul, Energeticianul s-a impus cu 2-1, prin golurile lui Viorel Nicoară (min. 36) şi Marian Stoenac (min. 38), doi jucători care deja au plecat de la echipă. Pentru ASU Poli a marcat Marvin Schieb (min. 63).
Înaintea meciului la stadionul Ştiinţa, fanii echipei ASU Politehnica au reuşit să strângă zeci de timişoreni la acţiunea „O noapte sub cerul liber”. Cei care au participat la eveniment au putut să trăiască exact ce simte o persoană fără adăpost, care doarme iarna în plină stradă. Acţiunea a avut şi o componentă caritabilă, dar şi invitaţi interesanţi, precum echipa naţională homeless, dar şi alpinistul Horia Colibăşanu.
Jocul de la Timişoara a fost arbitrat de o femeie, Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea), iar modul în care a făcut-o i-a nemulţumit total pe jucătorii de la Petroşani, care au acuzat că nu le-a acordat o lovitură de pedeapsă.
Nici oficialii echipei din Vale nu au fost foarte încântaţi nici de jocul echipei, dar nici de prestaţia arbitrei. „Jucătorii nu au avut atitudine. Sigur ne vom mai despărţi de vreo  8 jucători. Vom aduce jucători tineri care vor să joace”, a spus finanţatorul Nicolae Sarcină.
Dacă se va mai renunţa la alţi 8 jucători, atunci cifra disponibilizărilor ar ajunge la 17.
• ASU Poli: D. Munteanu – Jurj, Mera (cpt.), Scutaru (Coadă – 64′), Dr. Cojocaru (D. Radu –  87′) – Lazea, A. Ignea – Bedea, Bozian, Miholca (Vidrăsan – 33′) – I. Plămadă.
Rezerve neutilizate: Borbei – Gaşpar, Bot, Cristodulo.
Antrenor: Cosmin Petruescu.
• Energeticianul: Bg. Miron – D. Drugă, D. Lung (cpt.), M. Ioniţă, R. Enache (Misăraş 74′) – C. Cristea, Al. Neacşa (C. Ionică 90′) – Vl. Tudorache, Rob. Petre, Andr. Dragu (Buturcă 90+3′) – Vl. Rusu.
Rezerve neutilizate: Marinoiu – Leasă, Cioiu, C. Neagu.
Antrenor: Bogdan Andone.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii