Pasul Vâlcan – neapărat în atenția viitoarei administrații publice locale vulcănene

Pasul Vâlcan – neapărat în atenția viitoarei administrații publice locale vulcănene

DISTRIBUIȚI

Obiectivul turistic din Pasul Vâlcan e pe departe de a fi ceea ce este stațiunea turistică Straja sau similara ei din Parâng. Care sunt, deja, de interes național. Așadar, e clar de ce nu am zis despre Pas că este stațiune.

În Pasul Vâlcan,

se bate pasul pe loc de ani și ani de zile. Răstimp în care s-au auzit numai și numai promisiuni. Cetatea din Carpați și drumul lui Mihai au fost numai două dintre poveștile, acum răsuflate, care au fost aruncate pe piața și cu care s-a spus că potențialul turistic al zonei va crește, încât va trebui să ne ferim de el. S-a mai spus că, în câțiva ani, cabanele și pensiunile vor fi ca și ciupercile, începând de la Crucea lui Bogdan în sus. Lucru care s-a dovedit să fie o fantezie.

S-au scos la licitație

parcele de teren în împrejurimile stației de întoarcere a telegondolei. Mulți dintre cei care au licitat o parte din ele au renunțat curând după aceea. În lipsa unei surse de apă și a curentului electric s-au văzut în imposibilitatea de a se apuca de construit ceva. De aceea insist ca viitoarea administrație publică locală vulcăneană să privească mai atent și cu seriozitate ceea ce se poate face, într-un timp relativ scurt, pentru punerea în valoare a tot ceea ce există în Pasul Vâlcan. Pentru că se poate. Exemplul este ceva mai jos, pe Valea Căprioarei, unde un investitor ambițios și de neoprit a transformat într-o bijuterie Cabana Căprișoara, pe cale să ajungă o ruină, după ce ea a fost pasată de la o instituție la alta.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii