Ofertele de 8 Martie, aceeaşi ciorbă reîncălzită

Ofertele de 8 Martie, aceeaşi ciorbă reîncălzită

Timp de citire: un minut

8 Martie a devenit o tradiţie spălăcită, mercantilă, drenată de multe ori de substanţă, mai ales atunci când devine obligaţie. Modul în care îţi arăţi aprecierea pentru femeia cu care îţi petreci viaţa, faţă de femeia căreia îi spui mamă s-a tipizat oarecum. De 8 Martie se cumpără un cadou, o floare, multe dintre femei petrec câteva ore undeva, să se distreze.

Am observat, parcurgând ofertele localurilor din Valea Jiului, că an de an distracţia femeilor de 8 Martie rămâne neschimbată. 8 Martie este un prilej de a face bani cu mesele organizate. Localurile oferă strict aceleaşi lucruri ca şi până acum: mâncare, băutură, cel mult un streptease şi o muzică de petrecere, ca să se danseze fetele între ele.

Pentru că oricum câteva zile la rând locurile sunt ocupate pentru petrecerile de 8 Martie, localurile investesc minim şi în promovarea evenimentelor dedicate acestei zile. Cele mai multe nu se străduiesc nici măcar să realizeze umilele pliante prin care îşi promovează oferta. Singurele localuri care fac un efort să îşi promoveze oferta de 8 Martie sunt cele din Petroşani. Restul mizează pe faptul că, din obişnuinţă, clientele vor apela oricum la serviciile lor.

Nu am auzit în niciun an ca un local să aibă o colaborare cu Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”, de exemplu, şi să ofere clientelor câte un vocher de reducere la o piesă de teatru, sau un premiu la tombolă cu un abonament pe un an. Ori colaborări între localurile din oraş şi cabanierii de la munte, în urma cărora clientele de 8 Martie să primească reduceri în staţiune, ori un transport gratuit spre pârtii. Decât un streptease care de cele mai multe ori este jenant, mai bine pleacă femeile acasă cu o floare, o ciocolată, sau un produs cosmetic, sau o carte, care poate fi obţinută tot în urma unei colaborări.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii