O delegație a CJ Hunedoara va participa la Reuniunea de Primăvară a...

O delegație a CJ Hunedoara va participa la Reuniunea de Primăvară a Biroului Adunării Regiunilor Europei

DISTRIBUIȚI

La invitația Adunării Regiunilor Europei, o delegație a Consiliului Județean Hunedoara va participa în perioada 23 – 24 mai 2018, în orașul Lillehammer din Norvegia, la lucrările Adunării Generale și ale Biroului Adunării Regiunilor Europei. Evenimentul este organizat în colaborare cu regiunea Oppland. 

Delegația hunedoreană este compusă din: Ancuța-Elena Suciu, consilier județean și  Anca Dumitra, inspector superior – Serviciul Relații Externe, Asocieri și Comunicare Interinstituțională.

În cadrul reuniunii, vor avea loc alegeri pentru Biroul ARE (similar unui Consiliul de Administrație). Fiecare țară membră ARE va avea un număr de doi reprezentanți și doi supleanți în Birou.

Ședința biroului este urmată de o conferință cu tema ”Utilizarea inovativă a construcțiilor din lemn; cum să utilizăm schimbările climatice ca unealtă pentru dezvoltarea regională”.

Adunarea Regiunilor Europei (ARE) este o rețea independentă a regiunilor europene și cea mai mare organizație de cooperare interregională din Europa lărgită. Reprezintă 150 de regiuni din 29 de țări. Județul Hunedoara este membru ARE din anul 1992.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii