Ministrul Carmen Dan, prezent la evaluarea activității jandarmilor hunedoreni

Ministrul Carmen Dan, prezent la evaluarea activității jandarmilor hunedoreni

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 14 februarie, s-a desfășurat «Evaluarea activităţii desfăşurate şi a rezultatelor obţinute de Jandarmeria Română în anul 2017», eveniment la care au fost prezenţi ministrul afacerilor interne Carmen Daniela Dan, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Mihai Dan Chirică, inspectorul general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonel Gheorghe-Sebastian Cucoş.

În cadrul activităţii s-au prezentat misiunile Jandarmeriei Române din anul 2017, peste 31.000 de misiuni pentru protecţia participanţilor şi prevenirea tulburării ordinii, și cele peste 21.000 de misiuni de intervenţie în situaţii deosebite.

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Decebal” Hunedoara, evenimentul s-a transmis în sistem videoconferinţă, activitate la care au participat toți reprezentații instituțiilor publice responsabile de menținerea siguranței populației.  Prefectul judeţului Hunedoara, domnul Fabius-Tiberiu Kiszely a luat cuvântul şi a prezentat proiectele unice la nivel naţional care se desfăşoară cu participarea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Decebal” Hunedoara: Proiectul Life Connect Carpathians şi Centrul Judeţean Integrat pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă ,,112”.

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii