Minerii din Valea Jiului se pregătesc pentru un nou val de concedieri

Minerii din Valea Jiului se pregătesc pentru un nou val de concedieri

DISTRIBUIȚI

Valea Jiului se pregăteşte pentru un nou val de disponibilizări, numai că, de data aceasta, nu se ştie exact care va fi numărul persoanelor concediate.
Dacă ar fi să respecte programul de restructurare iniţial, Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului ar trebui să mai renunţe la aproximativ 500 de angajaţi, ceea ce, după cum anunţă sindicatele, ar face imposibilă continuarea activităţii de producţie. Atât administraţia, cât şi sindicatele din minerit susţin că planul de restructurare întocmit cu cinci ani în urmă pentru unităţile care se închid nu mai este de actualitate, pentru că ritmul accelerat în care se cere efectuarea disponibilizărilor pune în pericol siguranţa muncii. Încă de la începutul anului, Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului a notificat Comisia Europeană cu privire la diminuarea numărului de concedieri colective pentru acest an, dar nu există un răspuns oficial. În aceste condiţii, directorul general Aurel Anghel nu ştie dacă va da afară în această toamnă 500 de angajaţi sau va disponibiliza mai puţini. În prima jumătate a acestui an, de la minele care vor fi închise au fost concediaţi peste 200 de angajaţi, cei mai mulţi de la mina Petrila, care va înceta să mai existe din luna noiembrie. Cu toate acestea, mineritul şi perspectivele sale fac subiectul unui congres european care începe astăzi la Universitatea din Petroşani. Specialiştii din mai multe ţări vor dezbate probleme de actualitate în acest domeniu, ameninţat în ultimii ani de energia verde şi vor discuta despre noi tehnologii de producţie, în condiţiile în care minerii din Valea Jiului nu au nici măcar materiale de strictă necesitate în subteran.
sursa: RADOR

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii