Locuitorii comunei Ilia au primit satisfacție. Garda de Mediu a controlat depozitul...

Locuitorii comunei Ilia au primit satisfacție. Garda de Mediu a controlat depozitul de agregate pentru lucrările la calea ferată

DISTRIBUIȚI

Aproape 400 de locuitori din comuna Ilia au semnat și au trimis autorităților o petiție prin care își exprimă indignarea că, în centrul comunei, a fost amenajat un depozit de agregate minerale, al firmei care execută lucrări la calea ferată de mare viteză, pe tronsonul Simeria – Gurasada.
În urma nemulțumirilor locuitorilor comunei, transmise Instituției Prefectului – Județul Hunedoara prin intermediul Primăriei Ilia, prefectul județului, Vasilică Potecă, a solicitat Gărzii de Mediu o verificare a situației existente în localitate.
Controlul în teren a avut loc în data de 05 februarie pentru verificarea aspectelor sesizate de cetățeni ai localității Ilia,și s-a constatat nerespectarea unor condiții impuse prin Acordul de mediu nr. 20/07.09.2012 revizuit și anume :
– nu este precizat depozitul/ platforma temporară de depozitare agregate din Ilia , care face obiectul sesizării,
– nu sunt amenajate puncte speciale pentru îndepărtarea manuală sau mecanizată de pe pneurile echipamentelor și utilajelor a reziduurilor la ieșirea din șantier.
Acordul de mediu nr. 20/07.09.2012, revizuit ultima dată prin Decizia Etapei de încadrare nr. 146/01.07.2019, fost emis către titularul COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „C.F.R.” –S.A. cu sediul în București, în calitate de beneficiar al investiției- Lotul 2 “Reabilitarea liniei de cale ferata Frontiera-Curtici-Simeria, parte componenta a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor de viteză maximă de 160km/h, Tronsonul 3: Gurasada –Simeria”.
 Au fost impuse măsuri pentru Asocierea FCC-Astaldi-Convensa, de amenajare a unor puncte speciale pentru îndepărtarea manuală sau mecanizată de pe pneurile echipamentelor și utilajelor a reziduurilor la ieșirea din șantiere, pe drumurile publice.
GNM-CJ Hunedoara va avea, în cursul săptămânii următoare, o întâlnire cu reprezentanții oficiali ai COMPANIEI NAȚIONALE DE CĂI FERATE „C.F.R.”–S.A, București pentru luarea măsurilor coercitive care se impun conform Legii nr. 292/2018, care prevede ca aceste măsuri să fie stabilite titularului de proiect (COMPANIEI NAȚIONALE DE CĂI FERATE „C.F.R.”–S.A, ) pentru nerespectarea condițiilor din Acordul de mediu nr. 20/07.09.2012, revizuit.
Potrivit prevederilor OG 43/1997 privind siguranța pe drumurile publice, firmele care dețin mijloace de transport folosite în scop industrial, trebuie să dețină instalații de curățat exterior pentru autovehicule. Respectarea acestor prevederi este verificată de administratorul drumului și de poliția rutieră.
foto mesagerulhunedorean.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii