La târgul din Pui / Ile a buşit o Skodă Octavia 

La târgul din Pui / Ile a buşit o Skodă Octavia 

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 14 septembrie, la Pui a fost ziua în care are loc tradiţionalul târg anual de Sfânta Parascheva. Puhoi de lume şi sute de autoturisme au fost parcate de-a lungul DN66. Ca niciodată, mi-a spus cineva care a fost acolo. Coada de maşini de pe marginea drumului începea de la fosta staţie de carburanţi auto „Marson” şi mergea până mai jos de intrarea în comună.

La puhoiul acesta
de oameni şi de maşini, accidentul rutier petrecut în jurul orei 9:00 la intrarea, dinspre Petroşani, pe panta care coboară în comuna Pui, a trecut aproape neobservat. L-au văzut doar şoferii aflaţi în spatele autoturismului de teren şi cei care mergeau pe jos spre târg. Din fericire, în afară de avariile înregistrate la autovehicul, niciunul dintre ocupanţii autoturismului Skoda Octavia, argintie la culoare, nu a avut de suferit.

În privinţa autoturismului
de teren urmele ciocnirii parcă nici nu ar exista. Nici şoferul grăbit să ajungă cât mai repede la destinaţie nu s-a plâns că ar fi suferit vreo vătămătură. Foarte puţini dintre conducătorii auto aflaţi, în acele clipe, în apropierea autoturismelor implicate în accident şi-au dat seama că cel care a coborât din maşina de teren era Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Acesta se deplasa
la Deva, unde urma să fie prezent la desemnarea candidatului PSD la funcţia de primar. În urmă cu o zi, Ile, însoţit de avocat, trecuse pe la Poliţia Vulcan, ceva în legătură cu dosarul penal deschis ca urmare a unei presupuse mite electorale. Sâmbătă, e foarte posibil ca Ile să fi făcut drumul ăsta nu doar din obligaţie, ci şi din lunga şi statornica prietenie care-l leagă de Petru Mărginean, cu care, până-n 2008, a coabitat în PC-ul varanului.

Nu am aflat ce variantă
a ales Ile. A „mers” pe înţelegerea amiabilă cu şoferul autoturismului pe care l-a luat pe la spate, l-a lovit, mă rog, sau a ţinut morţiş ca, la faţa locului, să vină un poliţist de la Rutieră. Îmi vine să cred că i-a plăcut mai mult cea dintâi. Asta, fiindcă, dacă venea agentul de poliţie, urma ca, pe lângă amenda de 580 de lei, să desprindă trei puncte din permisul de conducere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii