La Spitalul Municipal Lupeni / EKG nou și o masă de operaţie radiotransparentă

La Spitalul Municipal Lupeni / EKG nou și o masă de operaţie radiotransparentă

DISTRIBUIȚI

Chiar dacă încă procesul nu s-a finalizat pe de-a întregul, un lucru este cert: Primăria municipiului Lupeni și Spitalul Municipal Lupeni investesc anul acesta din fonduri proprii un milion de lei doar în aparatură nouă, plus alte sume de la bugetul local care vizează reabilitări ale unor secții ale spitalului importante, nefiind uitate totodată nici saloanele.

„Reabilităm Blocul Operator, Radiologia și saloanele și achiziționăm aparatură nouă, iar pentru toate acestea vor fi investiții de 1 milion de lei doar pentru aparatură, plus alte sume pentru reabilitări. Vrem să avem un spital modern, în care pacienții să primească cele mai bune servicii medicale și de aceea an de an facem eforturi susținute în acest sens. Felicităm pe această cale toate cadrele medicale și întregul personal al Spitalului Municipal Lupeni pentru munca depusă”, ne-a declarat miercuri primarul Lucian Resmeriță. Care a mers personal la spital să vadă aparatura achiziționată până în prezent, cum arată noul EKG și noua masă de operație radiotransparentă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii