La reunirea lotului Hercules Lupeni / Absenţe de marcă şi un antrenor...

La reunirea lotului Hercules Lupeni / Absenţe de marcă şi un antrenor supărat

DISTRIBUIȚI

Vicecampioana judeţului Hunedoara la fotbal, Hercules Lupeni, s-a reunit, luni, cu un număr mai redus de jucători faţă de cel cu care a terminat sezonul competiţional.

Au absentat
portarul Adrian Farcaş (care a cerut permisiunea să dea probe de joc la o altă echipă), Mugurel Ciorâia (în continuare accidentat), Ungurianu (plecat în Slovacia) şi Daniel Cojocaru (care şi-a anunţat intenţia de a munci în străinătate).

„Obiectivul este acela de care v-am mai vorbit: clasarea în primele 10 echipe, deoarece am pierdut mulţi jucători de bază şi sunt conştient de faptul că ne va fi foarte greu”, a spus antrenorul Dan Voicu.

Supărat pe Crişan
Din chiar prima zi a antrenamentului, tehnicianul lupenenilor s-a supărat pentru absenţa nejustificată  a lui Andrei Crişan: „Sunt foarte supărat pentru că în momentul în care s-a terminat campionatul eu i-am întrebat pe jucători dacă vor să plece sau rămân. Ei nu au fost corecţi. Mă anunţă cu o zi înainte de plecare, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Andrei Crişan, dar nu îi voi da dezlegare să plece nicăieri. Dacă aşa înţeleg unii să ne respecte, aşa îi vom respecta şi noi”.

Revine Brânduşa
Este posibil ca golgheterul echipei Hercules, Bogdan Brânduşa să revină la Lupeni acesta anunţând că nu mai doreşte să joace la gruparea din Liga a III-a, Vultorii Lugoj. Jucătorul a absentat de la reunirea lotului, fiind plecat în Anglia, dar va reveni.

„Cel mai mult mă bucură revenirea lui Alin Curtean, pentru că multă vreme situaţia lui a stat sub semnul întrebării din cauza unei accidentări mai vechi, dar acum voi putea conta pe serviciile lui. Voi merge în continuare şi pe mâna juniorilor, deoarece eu sunt adeptul promovării tinerilor”.

Noutăţi de la Universitatea
S-ar putea ca în noul sezon competiţional, Hercules Lupeni să obţină semnăturile a doi jucători de la Universitatea Petroşani:  Konicska şi Chiorean. „Am vorbit cu cei de la Universitatea şi e posibil să rezolvăm transferul celor doi jucători pe care eu mi doresc”, a mai adăugat Voicu. Primul amical pentru Hercules Lupeni este programat împotriva unei echipe din Filiaşi, care va efectua un cantonament la Straja.

Hercules Lupeni a fost prima echipă din Vale care s-a reunit. Universitatea Petroşani se va reuni pe data de 3 august, Inter Petrila pe 1 august, iar Minerul Uricani posibil zilele acestea.

30 de lei amendă
Antrenorul Dan Voicu a anunţat că în cazul în care jucătorii săi vor obţine cartonaşe pentru indisciplină, vor suporta consecinţele. Conform unui regulament de ordine interioară, jucătorii îşi vor plăti din propriul buzunar cartonaşele luate din vina lor. Amenda este de 30 de lei. Această decizie funcţionează, Hercules fiind una dintre formaţiile cu cele mai puţine cartonaşe încasate anul trecut.

Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii