La Petrila / Primarul dă zor cu documentaţiile 

La Petrila / Primarul dă zor cu documentaţiile 

DISTRIBUIȚI

Vara aceasta a fost presărată cu câteva coduri galbene de căldură, dar fiecare dintre ele la pachet cu câte o ploaie zdravănă.

Cum la noi iarna vine mai repede ca în alte părți, iar toamna poate fi plină de precipitații, primarul Vasile Jurca vrea să îi dea zor cu lucrările, să se vadă ceva în teren, că anul acesta mai mult s-a lucrat cu documentațiile.
Cel mai stringente sunt lucrările de reabilitare a drumurilor, dar și reabilitările termice cuprinse în Programul Național de Reabilitare Termică a Blocurilor.
La Petrila, pentru blocurile 29 și 58 de pe strada 8 Martie și blocurile 33 și 6 de pe strada Muncii (în total 117 apartamente) au fost alocate 687.634 lei de la Ministerul Dezvoltării. Reabilitarea blocului 6 de pe strada Muncii începe deja, și ar trebui să fie finalizată până vine înghețul.
Banii pentru reabilitarea drumurilor via PNDL au fost aprobați, dar nu și alocați anul acesta, dar ei nu acoperă măsurătorile topo și documentațiile tehnice. Acestea intră în obligațiile primăriei și trebuie realizate înainte ca banii să fie alocați și lucrările de execuție să fie scoase la licitație. Așadar, lucrările de topografie, studiile geologice, expertizele DALI, documentațiile și obținerea avizelor pentru străzile Cărbunelui, Lunca, Parângului și Dacilor au fost deja date în lucru. Pentru 2679 metri de stradă au deja făcute măsură­to­rile, iar la finalizarea documentației Primăria Petrila va plăti 48.222 lei.
Un alt proiect la care s-au început lucrările este Căminul Cultural Cimpa. A fost atribuită deja și dirigenția de șantier, deci în luna septembrie se va lucra la foc continuu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii