La Evaluarea Naţională / Promovabilitate de 80 la sută

La Evaluarea Naţională / Promovabilitate de 80 la sută

DISTRIBUIȚI

După cum arată statisticile centrali­zate vineri de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, înainte de contestaţii, la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii de gimnaziu din judeţul Hunedoara, aproape 80 la sută dintre candidaţi au reuşit să obţină medii peste 5.
Potrivit conducerii IŞJ Hunedoara, examenul a fost promovat de 79,33 la sută dintre elevi, ceea ce reprezintă un rezultat mai bun ca anul trecut, la toate disciplinele.
„La proba de Limba şi literatura română, procentul de promovabilitate a fost de 87,85 la sută, la Limba maternă, de 97,4 la sută, iar la Matema­tică, de 71,83 la sută”, a declarat Raluca Manea, purtătorul de cuvânt al IŞJ Hunedoara.
În judeţul Hunedoara, patru elevi au obţinut media 10. În acelaşi timp, cele mai multe note de 10 la acest examen au fost obţinute la matematică. Pentru elevii nemulţumiţi de rezultate, contestaţiile au putut fi depuse vineri, până la ora 22, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie, până la ora 16:00.
Numărul elevilor înscrişi la Evaluarea Naţională, în judeţul Hunedoara, a fost de 3.252.
Mihaela PETROŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii