La Deva, Campionatele Balcanice de Șosea, pentru Cadeți și Juniori 2017

La Deva, Campionatele Balcanice de Șosea, pentru Cadeți și Juniori 2017

DISTRIBUIȚI

Începând de astăzi, 18 august, până duminică 20 august, în Deva, se desfășoară ,,Campionatele Balcanice de Șosea, pentru Cadeți și Juniori 2017”, competiție ciclistă la care vor participa peste 100 de sportivi (fete și băieți) din 9 țări. Ceremonia de deschidere va avea loc în Piața Unirii, începând cu ora 19.00.

Evenimentul constă în două probe, prima proba fiind de contratimp (CTI), care se va desfășura, sâmbătă, 19.08.2017,  pe autostrada Lugoj-Deva, de la ora 11.00.

Cea de a doua probă, proba de FOND se va desfășura, duminică, 20.08.2017, între orele 09.00-13.00, pe un circuit de șosea, în condiții de trafic închis/restricționat la o bandă/sens, cu echipaj de însoțire, pe următorul traseu: Bulevardul 1 Decembrie 1918 – Bulevardul 22 Decembrie – DN7 – DJ 687 Sântuhalm – intersecție DJ 708E – DJ 708E intersecție cu DJ 687 Deva, Strada Iosif Vulcan – Strada Mihai Eminescu – Strada Gheorghe Barițiu – Piața Episcop Tordai Șandor Andraș – Strada Lucian Blaga – Strada Aurel Vlaicu – Strada Avram Iancu – Bulevardul Decebal – Bulevardul 22 Decembrie – Piața Arras – Bulevardul 22 Decembrie – Bulevardul 1 Decembrie 1918.

Zona de START/SOSIRE, respectiv Bulevardul 1 Decembrie 1918 se va închide traficul rutier, de la intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu până la intersecția cu Piața Victoriei, din data de 19.08.2017 începând cu ora 24.00 până în data de 20.08.2017, ora 16.00.

Ceremonia de premiere va avea loc în Piața Unirii, în data de 20.08.2017, începând cu ora 13.30.

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii