La Balcaniadă / Şase medalii pentru octogenarul Ambruş

La Balcaniadă / Şase medalii pentru octogenarul Ambruş

DISTRIBUIȚI

La 78 de ani, atletul veteran din Lupeni, Petru Ambruş, a colecţionat nu mai puţin de 67 de medalii balcanice.
Ultimele şase medalii au fost obţinute chiar luna aceasta la Balcaniada din Grecia, unde au luat parte peste 600 de sportivi. Lotul României a fost compus din 120 de atleţi veterani, printre care şi Petru Ambruş. Bravul sportiv a obţinut două medalii de aur la probele de 300 metri garduri şi la ştafeta balcanică; două medalii de argint la probele ştafeta de 4×100 metri garduri şi 80 metri garduri; două medalii de bronz în probele de lungime şi triplu salt. „Sunt foarte mulţumit pentru aceste rezultate şi de faptul că am contribuit la palmaresul echipei tricolore. Emil Părău, Consiliul Local Lupeni, Teofil Dobrean, Vasile Lăcătuşu, Constantin Dicu, Claudiu Braicu, Ioan Haţegan au fost cei care m-au susţinut şi de această dată din punct de vedere financiar”, a declarat Petru Ambruş. Următoarea competiţie la care bravul nostru medaliat va participa este Crosul „Unirii” de la Alba Iulia, care va avea loc în luna noiembrie.
Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii