La Băcia nu se mai alege Miss Bălțata, dar program artistic avem

La Băcia nu se mai alege Miss Bălțata, dar program artistic avem

DISTRIBUIȚI

În fiecare an, la Băcia, se organiza târgul- expoziție Bălțata Românească. Ca la fiecare târg și expoziție, se mai plimbau printre producătorii agricoli liderii politici ai județului, că public este în fiecare an, pentru că vin oamenii cu vacile la expoziție, vine lumea să vadă exemplarele, să cumpere o telemea bună.

Bineînțeles, nu se poate târg pentru program artistic, este firesc. Dacă de organizarea târgului de animale se ocupa Primăria Băcia, de programul artistic se ocupă Centrul de Artă și Cultură al Județului Hunedoara.

O dată cu interzicerea, de data aceasta pe bune, a târgurilor și expozițiilor de animale, Primăria Băcia a anunțat în data de 11 septembrie că nu va mai organiza târgul- expoziție.

”Având în vedere situația epidemiologică la nivelul româniei privind pesta porcină africană, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență, a luat hotărârea ca începând cu data de 10.09.2018, se vor interzice pe teritoriul județului Hunedoara toate târgurile și expozițiile de animale de interes zootehnic (porcine, ovine, caprine, păsări, cabaline și bovine).
În acest context, vă anunțăm că târgul-expoziție bălțata românească de anul acesta nu va mai avea loc”.
Tot în data de 11 septembrie, Centrul de Artă și Cultură al Județului  Hunedoara, atribuia Asociației non profit L & C Consulting din Hunedoara, colaborator mai vechi, un contract de servicii în valoare de 130.000 lei, pentru asigurarea programului artistic  Bălțata Românească 2018. Atribuirea, care firesc ar fi fost să fie anulată, din moment ce târgul nu mai are lor, a fost publicată în sistemul public de licitații la date de 12 septembrie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii