Judeţul lui Bobora SRL./ A început pesedizarea cu uşoare pete ALDE a...

Judeţul lui Bobora SRL./ A început pesedizarea cu uşoare pete ALDE a întregului judeţ

DISTRIBUIȚI

Ne-au şters de pe hartă cu totul! De la înscăunarea lui Mircea – Flaviu Bobora în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, judeţul începe şi se termină în municipiul cu cetate.
Fix 62 dintre cele 64 de achiziţii publice directe efectuate de către CJH în perioada 19 decembrie 2016 – 10 martie 2017 au fost parcate, total întâmplător, în sarcina şi conturile unui grup bine selectat de firme, toate cu sediul în municipiul Deva. Cel mai probabil din greşeală, pe lista firmelor preferate de administraţia judeţeană mai apar o firmă  din Vaslui şi una din Bucureşti.
În rest, de când Bobora e preşedinte, dar mai ales de când Sorin Vasilescu (de loc din Lupeni) e vicepreşedinte, nu mai există în Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petroşani, Petrila, Haţeg, Călan, Simeria, Geoagiu, Hunedoara ori Brad nici măcar o firmă aptă să livreze ori să presteze la înălţimea pretenţiilor CJ Hunedoara. Cu atât mai puţin în comunele din întregul judeţ.
Ca să ştiţi şi dvs., singurele firme competente din judeţ să lucreze cu CJ Hunedoara sunt Reflex Computers SRL, Multi Sistem SRL, Media Image Trading SRL, Astra Societate Cooperativă, Tene Răzvan Expert Topo SRL, Recep Plus SRL, Toptech SRL, Al Pro Indutilaj SRL şi Lazăr & Company  SRL, toate cu sediul în Deva. Nici măcar proiectele de hotărâri puse în discuţie de către consilierii judeţeni nu mai sunt anunţate în zona Văii Jiului, singurele instituţii media de interes pentru actuala conducere a CJ Hunedoara fiind „Servus Hunedoara”, Antena 1 Deva şi „Mesagerul Hunedorean”.
Practic, în data de 19 martie a.c. vom putea sărbători deja 3 luni de zile de la redirecţionarea organizată a achiziţiilor judeţului exclusiv către societăţi comerciale cu sediul în Deva. Mai pe şleau, e vorba despre trei luni de zile de când judeţul este al lor, pe persoană fizică. Doar nu credeaţi că toate aceste firme au ajuns să încaseze de la CJ Hunedoara prin tragere la sorţi?
Şi Nicolae Fara, director executiv al AJOFM Hunedoara, se face că uită că a încasat la greu (cu aspecte de incompatibilitate) de la Primăria Vulcan, firme private şi ONG-uri. Drept urmare, respectă întocmai linia partidului. Firmele preferate de AJOFM coincid, în mare parte, cu cele de pe lista scurtă a CJ Hunedoara. Ştie Fara ce ştie! Dacă-l pune PSD-ul pe liber, posibil să nu mai prindă un loc (deloc călduţ) la Primăria Vulcan. Unde nici atmosfera nu mai e ce a fost: ba vine Curtea de Conturi, ba întreabă DNA-ul de vorbă…
Vârful de lance al pesedizării judeţului este însă Radu Barb, directorul Agenţiei de Dezvoltare Economico–Socială a judeţului Hunedoara. Disciplinat, omul şi-a dat chiloţii jos din prima, lăsând cale liberă penetrării standului judeţului Hunedoara de la Târgul de Turism al României, ediţia 2017, de către trepăduşi şi lideri PSD. O fi fost judeţul nostru cândva. Dar astăzi, de la şurub la buget, e doar al lor, pe persoană fizică.
Despre petele ALDE ale pesedizării judeţului, data viitoare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii