Jucării și haine ce par contrafăcute, scoase de pe piețele din Petroșani,...

Jucării și haine ce par contrafăcute, scoase de pe piețele din Petroșani, Hunedoara și Deva

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au scos de pe piețele din Petroșani și Hunedoara produse susceptibil de a fi contrafăcute. Acestea au fost indisponibilizate, în urma unei acţiuni ce a avut loc ieri, pe raza municipiilor Deva, Hunedoara şi Petroşani. În cauză s-au întocmit dosare de cercetare penală.

 

Miercuri, 11 decembrie, în cadrul acţiunii, poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de  62 de ani, din municipiul Hunedoara, care comercializa, într-o piaţă din localitate,  15 produse de îmbrăcăminte ce purtau sigla unor mărcilor celebre. Întrucât prezentau suspiciunea de a fi contrafăcute, produsele au fost indisponibilizate, iar faţă de bărbat, poliţiştii vor  efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au identificat o tânără în vârstă de 29 de ani, care comercializa la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, situat în Petroşani, 24 de jucării susceptibil de a fi contrafăcute. Jucăriile confiscate erau în valoare de aproximativ  2400 de lei.

Tot miercuri, poliţiştii au identificat o femeie în vârstă de 37 de ani, care  comercializa în municipiul Petroşani, 17 jucării (susceptibil de a fi contrafăcute), iar în incinta unui complex comercial din municipiul Deva au identificat  un bărbat de 59 de ani, care comercializa 50 jucării (în valoare de aproximativ 5.000 de lei, purtând sigla unor mărci înregistrate, susceptibil de a fi contrafăcute).

Şi aceste produse, întrucât  prezentau suspiciunea de a fi contrafăcute, au fost indisponibilizate, iar faţă de cei în cauză, poliţiştii vor  efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii