Jiul și-a reluat pregătirile pentru liga a treia

Jiul și-a reluat pregătirile pentru liga a treia

DISTRIBUIȚI

De luni, echipa de fotbal CSM Jiul Petroșani a sunat adunarea pentru liga a treia. Pregătirile au fost reluate cu gânduri și ambiții noi. „Ne-am reunit și așteptăm cu sufletul la gură începerea competiției. În primă fază vom merge tot pe mâna jucătorilor din Vale. E posibil să facem și două-trei transferuri”, a declarat antrenorul Damian Militaru.

Jiul Petroșani a revenit în Liga 3, chiar dacă a ratat singurul meci de la baraj! Asta pentru că echipa a fost acceptată, oficial, în Liga 3, după ce la barajul de promovare n-a putut juca meciul direct cu echipa timișeană Avântul Periam, deoarece chiar înainte de partidă a avut un caz de COVID-19 în lot și a trebuit să intre în carantină. În cele din urmă, campioana Ligii a 4-a Hunedoara s-a putut înscrie în cel de-al treilea eșalon fotbalistic după ce FRF a decis să mărească numărul echipelor din Liga 3 de la 90 la 100, creând locuri pentru și mai multe formații care voiau să acceadă la acest nivel.

Primăria Petroșani s-a ocupat de dosarul care i-a adus Jiului biletele pentru acest eșalon. A plătit garanția de 20.000 de lei și a girat că formația din Petroșani poate face față în Liga 3 din punct de vedere financiar.

”Este un pas important și nu ne vom opri aici. Le-am dat o palmă morală celor care spuneau că nu ne dorim să promovăm”, spunea antrenorul Damian Militaru.

La această dată se știu cele 100 de echipe care vor participa în noul sezon al Ligii 3. Noua dată limită pentru completarea locurilor vacante în ediția 2020/2021 a expirat vineri, 21 august. Campionatul care va începe la data de 12 septembrie va avea nu mai puțin de 100 de cluburi în componență, împărțite în mod egal în zece serii, după ce ediția trecută, ”înghețată” din cauza pandemiei după doar 16 etape dintr-un total de 30, a avut 80 de echipe la start.

Primarul Petroșaniului a fost în extaz după promovarea Jiului. Tiberiu Iacob-Ridzi a exultat pe contul său de socializare.

”Echipa noastră, JIUL Petroșani, revine, după 7 ani, în eșalonul Ligii a 3-a. Campionatul începe în 12 septembrie cu 100 de echipe împărțite în 10 serii având în componență 10 echipe”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

AJF Hunedoara a salutat saltul Jiului în Liga 3.

Forul fotbalistic județean din Hunedoara s-a implicat la rândul său în susținerea echipei din Petroșani pentru a accede în Liga 3.

„În ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 18 august 2020 s-a aprobat modificarea sistemului competițional la nivelul Ligii a III-a, motiv de bucurie pentru echipa CSM Jiul Petroșani, care cu toate că a trecut prin momente grele din cauza cazului pozitiv de COVID-19 înaintea partidei cu ACS Avântul Periam, îndeplinește condițiile ocupării unui loc vacant în Liga 3”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii