Intervenții  de anvergură ale pompierilor la Costești, Hunedoara și Petroșani  în acest...

Intervenții  de anvergură ale pompierilor la Costești, Hunedoara și Petroșani  în acest weekend

DISTRIBUIȚI

Echipajele de Pompieri din judeţul Hunedoara au intervenit, în intervalul 24 – 26 iulie, la stingerea unor incendii, unele de mari proporții, dar și la secarea unor fântâni din cauza inundațiilor. Sănătatea cetățenilor a fost pe primul plan în îndatoririle ISU. Au fost efectuate 6 transporturi ale unor pacienţi de la domiciliu la ambulanţă în Deva, Orăştie şi Petroşani. Pentru 105 persoane s-a acordat primul ajutor . O parte dintre pacienţi au suferit traumatisme la nivelul membrelor superioare şi inferioare. Alţi hunedoreni au fost asistaţi de Pompierii – SMURD fiind diagnosticaţi cu lipotimie. Alte persoane au suferit complicaţii respiratorii, angină pectorală şi etilism acut.

La Costești a ars acoperișul cantonului silvic

Detaşamentul de Pompieri Orăştie şi Garda de intervenţie Orăştioara au acţionat, cu două echipaje formate din 18 subofiţeri şi un ofiţer sprijinite de două autospeciale cu capacitate de 9.000 litri, în localitatea Costeşti pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un canton silvic. În ciuda eforturilor pompierilor a ars acoperişul cantonului silvic precum şi o magazie de lemne şi acoperişul unui grajd aflat în vecinătate. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit ca urmare a utilizării focului deschis în spaţii deschise.

Pe strada Crișan din Hunedoara, incendiu la o clădire dezafectată           

Detaşamentul de Pompieri Hunedoara a intervenit în municipiul Hunedoara, strada Crişan, pentru stingerea unui incendiu la deşeuri menajere şi mase plastice izbucnit în interiorul unei clădiri dezafectate. Au ars aproximativ 200 kg de deşeuri menajere şi mase plastice. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Petroșani, au ars câteva cotețe de pe Vasile Milea

Detaşamentul de Pompieri Petroşani a intervenit cu un echipaj alcătuit din 5 subofiţeri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă situată pe strada General Vasile Milea, din municipiu. În incendiul generat de focul deschis au ars aproximativ 3 metri cubi de deşeuri de lemn şi două coteţe construite din lemn.

7 incendii de vegetație

Pompierii Detaşamentelor Deva, Hunedoara şi Orăştie precum şi ai Gărzii Baru,  au fost implicaţi în stingerea a 7 incendii de vegetaţie uscată în localităţile Sântuhalm, Ruşi, Cinciş, Pui, Hunedoara, Orăştie. Arderile, cauzate de utilizarea focului deschis în spaţii deschise, s-au manifestat, în total, pe aproximativ 36 de hectare de teren.

O altă aprindere la groapa de gunoi       

În cursul zilei de ieri, pompierii Detaşamentului Deva au fost implicaţi în 1 operaţiuni de stingere a incendiilor reizbucnite la groapa de gunoi a municipiului. Arderea, cauzată de autoaprinderea acumulărilor de metan produsă în urma degradării accelerate a deşeurilor, din cauza căldurii, care a generat fum dens, s-a manifestat pe aproximativ 300 metri pătraţi. Din data de 17 iulie, pompierii deveni au intervenit de 10 ori pentru stingerea incendiilor izbucnite la groapa de gunoi.

Transport de apă și evacuarea apei din fântâni

Pompierii Detaşamentului Deva şi ai Staţiei Brad au efectuat 5 transporturi de apă potabilă şi menajeră în localităţile Brad şi Deva. Detaşamentul de Pompieri Hunedoara a intervenit în localitatea Teliucu Inferior pentru evacuarea apei din 4 fântâni inundate ca urmare a unei ploi torenţiale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii