În aşteptarea Luminaţiei / Prin cimitirele Lupeniului

În aşteptarea Luminaţiei / Prin cimitirele Lupeniului

DISTRIBUIȚI

Ca în fiecare an, administraţiile publice locale pregătesc cum pot mai bine ca totul să fie în regulă în cimitirele aflate în gospodărirea lor de Luminaţie. Chiar dacă acest eveniment este tipic catolicilor şi greco-catolicilor, în Ardeal obiceiul a fost preluat şi de ortodocşi.
Joi am ajuns în vestul Văii Jiului, la Lupeni, unde ne-am documentat la fața locului, în două cimitire.

Prima oprire
am făcut-o în centru, la cimitirul din curtea Bisericii „Duminica Mironosiţelor” din Parohia Lupeni I, păstorită de ani buni sufletistul părinte ortodox Traian Ciocan. Am găsit un cimitir foarte curat şi bine îngrijit. N-am fost deloc surprinşi deoarece ştiam de mulţi ani că nimic nu rămâne nearanjat sau necurăţat în acest cimitir. Preocuparea celor din parohie a făcut ca în ultimii 5-6 ani să nu mai fie probleme cu mizeria dintre morminte sau de lângă aleea principală. Au fost făcute reparaţii la garduri şi s-a construit încă un lumânărar, astfel încât chiar şi atunci când e vânt mai sănătos afară, oamenii să poată aprinde o lumânare pentru sufletul celor trecuţi la cele veşnice, iar flacăra ei să nu se stingă.
Fiind o oră destul de matinală şi o zi de mare sărbătoare, Sfântul Dumitru, la acea oră prin cimitir nu prea era nimeni pe lângă morminte. Doar câţiva muncitori care se apucaseră de lucru, adunau un maldăr de frunze uscate în câţiva saci. Toţi cei pe care i-am întâlnit în curtea cimitirului urcau încet, dar cu bucurie spre sfântul lăcaş, pentru a participa la Liturghia specială dedicată marii sărbători, slujba fiind ţinută de cei doi preoţi, părinţii Ciocan şi Ile, aşa cum se întâmplă de obicei şi duminica ori de alte sărbători.

Cimitirul Bărbăteni
Plecând din centrul Lupeniului spre Bărbăteni, am ajuns în câteva minute şi la cel de-al doilea cimitir. Acolo oamenii primăriei munceau pe rupte, deşi ceasul nici măcar nu indica orele 9:00, un camion de tonaj mare fiind deja aproape plin cu mizerie. Pe lângă excavatorul care încărca cu sârg camionul din maldărul de gunoi şi pământ adunat de lucrători, alţi câţiva tineri, angajaţi ai primăriei, trebăluiau încoace şi încolo prin tot cimitirul, cei mai mulţi fiind grupaţi în zona din faţă de lângă capelă. Unul dintre şoferi ne-a spus că este „prima maşină de încărcat, dar că până la sfârşitul zilei mai sunt cel puţin vreo 3-4, în total fiind vorba de cel puţin 9-10 camioane de murdărie adunată de băieţi, timp de mai bine de o săptămână de când s-au apucat de treabă”.
Am sesizat faptul, încă de la intrarea în acest cimitir, că la intrare exista un morman mare de pământ, amestecat pe deasupra cu tot felul de gunoaie. Primarul Lupeniului ne-a spus că şi acolo la intrare se va rezolva problema: „Avem mobilizaţi 23 de oameni care sunt împărţiţi pe ambele cimitire şi care lucrează de peste o săptămână, astfel încât la 1 noiembrie cetăţenii să găsească totul aşa cum trebuie. Acum să ştiţi că noi nu facem curăţenie şi reparaţii la cimitirele acestea doar de Luminaţie”.
Tot în legătură cu cimitirul din Bărbăteni, primarul Lupeniului ne-a mai spus că în prezent „se încearcă de către noi să scoatem capela la licitaţie şi apoi o firmă să se ocupe permanent de ea”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii