Împotriva braconajului / LIFE Connect Carpathians

Împotriva braconajului / LIFE Connect Carpathians

DISTRIBUIȚI

Ieri, de la ora 11.00, la Instituţia Prefectului – Judeţul Hunedoara, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţii Jandarmeriei Române, prin Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Hunedoara, Organizaţiei Fauna&Flora International şi ai Asociaţiei Zarand cu reprezentanţii instituţiilor interesate în derularea proiectului LIFE Connect Carpathians.

La întâlnire au participat reprezentanţi ai următoarelor instituţii din judeţul Hunedoara: Instituţia Prefectului, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara”, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Direcţia Silvică, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia pentru Agricultură, Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu.

Întâlnirea a fost un prim pas în realizarea unei bune conlucrări între iniţiatorii proiectului şi instituţiile publice din judeţul Hunedoara, în vederea realizării obiectivelor propuse: prevenirea şi combaterea braconajului, precum şi reacţia în regim de urgenţă la situaţii periculoase generate de animale sălbatice.

Jandarmeria Română participă, în cadrul Proiectului LIFE Connect Carpathians, cu o structură montană, constituită la nivelul IJJ Hunedoara, căreia i s-a oferit competenţă teritorială pe întreaga suprafaţă de desfăşurare a proiectului, care cuprinde ariile naturale din regiunea denumită Coridorul Ecologic Apuseni – Meridionali. Acesta leagă Munţii Apuseni de Carpaţii Meridionali, din judeţele Alba, Arad, Bihor, Caraş Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara şi Timiş, şi este format din 17 situri Natura 2000.

Mihaela PETROŞAN

Postul de Jandarmi Montan constituit la nivelul IJJ Hunedoara, dar cu competenţă teritorială extinsă şi la nivelul judeţelor vecine constituie unul dintre elementele de noutate pe care îl aduce în LIFE Connect Carpathians.

Proiectul LIFE Connect Carpathians, finanţat de către Comisia Europeană şi implementat de Fauna & Flora International, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Asociaţia Zarand, vizează elaborarea, în mod participativ, prin implicarea tuturor factorilor interesaţi, a unui plan de management regional pentru specii de faună de importanţă comunitară. În acest context, două dintre obiectivele proiectului urmăresc facilitarea convieţuirii între comunităţile locale şi speciile sălbatice şi prevenirea şi combaterea braconajului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii