Hunedoara. Nu sunt probleme la spital

Hunedoara. Nu sunt probleme la spital

DISTRIBUIȚI

Deoarece au circulat mai multe informaţii referitoare la posibila restrângere a activităţii la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, şefii unităţii sanitare au comunicat public faptul că este vorba de informaţii false.

Astfel, conducerea unităţii a transmis că, „în urma numeroaselor informaţii eronate şi fără acoperire cu privire la închiderea unor secţii din Spitalul Municipal Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara”, a fost nevoită să facă o serie de precizări.

În primul rând, „activitatea medicală în instituţia noastră se desfăşoară normal, fără sincope, toţi pacienţii beneficiind de servicii medicale complete şi imediate, fără a se pune problema închiderii vreunei secţii în Spitalul Municipal Hunedoara, unitatea noastră asigurând continuitatea actului medical în toate specialităţile medicale aprobate”.

De asemenea, „există specialităţi deficitare din punct de vedere al medicilor la nivel naţional, datorită salarizării necorespunzătoare în sistentul medical public din România; pentru a preîntâmpina apariţia unor astfel de probleme şi în cadrul spitalului nostru, s-au făcut demersuri multiple de atragere de medici specialişti care să completeze colectivul nostru de profesionişti, dovadă în acest sens fiind cei 14 medici angajaţi în cadrul Spitalului Municipal Hunedoara în ultimii doi ani. În plus, beneficiem şi de sprijinul Autorităţii Administraţiei Publice Locale, care a iniţiat discuţii pentru a crea facilităţi de cazare a medicilor tineri, care doresc să profeseze în Hunedoara”.

Mihaela PETROŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii