Haralambie Vochiţoiu, senator UNPR: „Nu vreau să consider că CEH e la...

Haralambie Vochiţoiu, senator UNPR: „Nu vreau să consider că CEH e la final de drum şi sunt convins că vom găsi, aşa cum am spus, destule soluţii pentru redresarea CEH”

DISTRIBUIȚI

Conferinţa de presă organizată miercuri, 8 iulie, de senatorul Văii Jiului la Petroşani, a avut ca temă mineritul şi situaţia grea a acestui sector de activitate, care îngrijorează enorm populaţia acestor meleaguri hunedorene privind viitorul zonei şi, mai ales, al copiilor şi nepoţilor noştri.

Pe tapet – situaţia CEH
Senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu a avut un invitat de marcă: directorul general CEH, inginerul Constantin Jujan, şi unul mai de duzină, de aceea nici nu-i pomenim numele (chiar nu înţelegem de ce un om ca dl. senator Vochiţoiu îşi asociază imaginea cu aceea unui om care, ca lider de sindicat, a semnat pentru închiderea minelor).

Şi senatorul va merge la Ministrul Energiei
„Am avut un schimb nu doar de opinii, ci şi de date concrete. Care, într-adevăr, ar putea găsi nişte soluţii care ar putea duce la redresarea situaţiei care se întrevede astăzi în funcţionarea CEH. Am încredere că ceea ce am discutat azi, inclusiv anumite soluţii, vor interesa ministerul şi guvernul şi, la final, va fi bine pentru viitorul CEH şi al producţiei de cărbune (…). Am convenit într-o oarecare măsură că voi pleca cu aceste lucruri în zona guvernamentală, eu fiind interesat, la fel ca toată lumea de-aici de bună-credinţă, fiindcă în primul rând sunt născut aici, apoi sunt parlamentar hunedorean, senator de Valea Jiului, şi nu mi-e indiferent ce se întâmplă cu soarta celui mai mare agent economic de la noi”, a menţionat senatorul Vochiţoiu.

Păreri împărţite în cadrul CEH
„Am înţeles astăzi de la dl. Jujan că dumnealui nu are o viaţă uşoară nici în cadrul interiorului complexului. Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le negocieze şi nu o face deloc rău, o face foarte bine, şi de aceea îl felicit. Şi acolo, în cadrul CEH, sunt foarte multe opinii care trebuie armonizate. Vedeţi dumneavoastră, de exemplu despărţirea termocentralelor de mine împarte părerile, sunt păreri contradictorii, unii susţinând această idee, alţii nu. La fel şi alte şi alte păreri legate de alte idei şi discuţii. Din păcate, sunt anumite personaje care aşteaptă la cotitură ca acest complex energetic să intre în dificultate pentru a putea intra în insolvenţă. Apreciez şi felicit conducerea CEH pentru eforturile făcute şi faptul că în aceste condiţii dificile face totul ca acest complex să fie salvat. Eu, senatorul Haralambie Vochiţoiu, ştiţi bine că n-am avut nimic de-a face cu CEH, n-am avut acolo niciun om sau ceva interes, n-am avut afaceri cu acest complex şi nici măcar n-am încercat să am, dar mi-am asumat, împotriva sfaturilor unora – care mi-au spus că de ce mă bag eu acum pentru a salva cauza CEH, la spartul târgului – rolul de a face ceva pentru salvarea acestui agent economic. Nu vreau să consider că CEH e la final de drum şi sunt convins că vom găsi, aşa cum am spus, destule soluţii pentru redresarea CEH. Îi încurajez pe cei doi oameni aici prezenţi să facă tot ce ţine de ei ca să meargă lucrurile mai bine. Valea aceasta a apărut datorită cărbunelui şi n-avem posibilităţi să ne mutăm toţi ba în Bucureşti, ba în Timişoara. Este dificil să vezi, zi de zi, cum Valea se destramă şi oamenii pleacă spre alte zări şi în străinătate la muncă”, şi-a încheiat expunerea senatorul Vochiţoiu în prima parte a conferinţei de presă.

Jujan apreciază implicarea senatorului în problemele CEH
Directorul general Constantin Jujan a fost scurt în expunerea sa, mulţumind senatorului de Valea Jiului pentru implicarea sa în soluţionarea pe cât posibil a cât mai multor probleme şi grăbirea unor demersuri către guvernanţi.
„Împreună cu sindicatele din minerit suntem în momentul în care negociem Contractul Colectiv de Muncă, într-o perioadă dificilă prin care trece complexul energetic. Apreciem implicarea domnului senator Vochiţoiu, care este deschis în ascultarea şi rezolvarea, pe cât posibil, a problemelor noastre, în soluţionarea demersurilor noastre pe care le facem pentru acest complex energetic. Totodată, domnul senator a intervenit cu câteva sugestii şi idei în ceea ce priveşte armonizarea Contractului Colectiv de Muncă pornind de la realităţile economice, financiare şi tehnice ale CEH”, a declarat directorul general Constantin Jujan.

Corneliu BRAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii