Guvernul Ponta dă liber la inima Reginei Maria

Guvernul Ponta dă liber la inima Reginei Maria

DISTRIBUIȚI

Guvernul României a hotărât miercuri ca în colecţia publică a Muzeului Naţional „Peleş” să intre caseta de argint în care se află inima Reginei Maria.

Guvernul răspunde astfel, solicitării Muzeului Peleş, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la naşterea Reginei Maria (29 octombrie 1875).  Caseta, care este clasată în categoria juridică Tezaur, va trece din administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României în administrarea Muzeului Naţional „Peleş”. Trebuie amintit faptul că, în anul 1933, când şi-a întocmit testamentul, Regina Maria a cerut ca, după moartea ei, inima să îi fie depusă în capela pe care o construise pe malul mării, „Stella Maris”, de la Balcic, iar corpul să fie înmormântat în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeş. După moartea Reginei, la 18 iulie 1938, Regele Carol al II-lea şi fiul său Mihai au îndeplinit dorinţa testamentară a Reginei Maria. Inima Reginei a fost aşezată într-o casetă de argint de formă octogonală, fiind introdusă într-o casetă de bijuterii de argint aurit, gravată şi ornamentată cu pietre preţioase, primită cadou de nuntă în 1893. Casetele au fost depuse, cu toate onorurile, în capela „Stella Maris”, la Balcic.

După cedarea Cadrilaterului, în 1940, caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic de către principesa Ileana şi aşezată la Castelul Bran, într-o capelă ridicată în acest scop după modelul celei de la Balcic. În 1974, casetele au fost transferate, împreună cu alte bunuri culturale, în administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României.

Mihaela PETROŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii