Grație Primăriei și DAS Petrila, cu sprijinul direct al primarului Vasile Jurca...

Grație Primăriei și DAS Petrila, cu sprijinul direct al primarului Vasile Jurca și al Fundației „Mara”, / 80 de copii din Petrila vor beneficia de proiectul „Acompanierea copiilor expuși riscului separării de familie – ACER 2019”

Timp de citire: 6 minute

Ziua de marți, 25 august, a adus la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila o lansare de proiect.

Câteva informații legate strict de un proiect ultra necesar pentru o serie de copii petrileni
Nu vorbim aici de un proiect oarecare, ci de unul foarte important pentru o serie de familii și copii din localitate, oameni aflați în pericolul de a ajunge „vulnerabili” din punct de vedere social, sau, mai exact spus, niște suflete aflate la limita între sărăcie și trai decent din diverse probleme și motive, cum mereu se întâmplă în ziua de astăzi. Din păcate. Dar ce e foarte important în toată această ecuație este faptul că Primăria Orașului Petrila, prin Direcția de Asistență Socială Petrila și Direcțiile de Asistență Socială Deva, Hunedoara și Simeria sunt parteneri sau parteneri asociați în acest proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, beneficiar direct fiind cei care s-au ocupat îndeaproape de acest proiect, Fundația „Mara”.
Proiectul despre care vorbim și la care s-a făcut referire marți în sala mare a casei de cultură petrilene de către primarul Vasile Jurca și de cei care se vor ocupa direct ca acest proiect să fie implementat și să se deruleze cale de opt luni, respectiv doctorul Gabriel Ciupe, managerul proiectului și Susana Heljiu, șeful Direcției de Asistență Socială Petrila, se intitulează sugestiv „Acompanierea copiilor expuși riscului separării de familie – ACER 2019”, iar obiectivul general al acestuia este „Creșterea accesului la servicii sociale accesibile, durabile și de înaltă calitate al copiilor cu risc de separare din localitățile Petrila, Deva, Hunedoara și Simeria”.
În cadrul proiectului un număr de 240 de copii, dintre care 80 din Petrila din câte am înțeles, și familiile acestora vor beneficia de servicii care să contribuie la diminuarea riscului de separare de familie.
În funcție de situație vor fi furnizate mai multe categorii de servicii, dintre care amintim de serviciile de informare și consiliere – pe toate liniile, de la consiliere juridico-administrativă sau asistență pentru obținerea prestațiilor, până la acompaniere pentru găsirea unei locuințe, susținerea demersurilor de integrare școlară și profesională sau chestiuni legate de asistența personală și sprijin pentru educația parentală, servicii de integrare în familie și societate, pregătire pentru viața independentă, consiliere psihologică și nu în ultimul rând acordarea de suport financiar.
Proiectul are o valoare totală de 3.981.950,30 lei, iar durata lui este de 34 de luni, până în martie 2023.

Primarul Jurca a susținut acest proiect încă din 2019
În sală au fost prezenți o serie de reprezentanți ai unor ONG-uri locale, precum și funcționari din cadrul DAS Petrila și ai Primăriei Orașului Petrila, nu în ultimul rând reprezentanți de la școlile petrilene.
Primul care a luat cuvântul și care s-a referit strict la partea de proiect ce ține de copiii și familiile din Petrila a fost primarul Vasile Jurca.
„V-am invitat pentru a vă prezenta un proiect inițiat de către Primăria Petrila prin Direcția de Asistență Socială Petrila, în parteneriat cu Fundația Mara. Alături de mine sunt doamna director Heljiu și domnul director Gabriel Ciupe de Fundația Mara. Proiectul este depus în anul 2019, mai exact în luna martie a acelui an, fiind depus pe POCU (…). Eu vreau să-i mulțumesc domnului director Ciupe că a venit în parteneriat cu Primăria Petrila, le mulțumesc colegilor de la Direcția de Asistență Socială Petrila, care ni s-au alăturat și pe care i-am avut alături de noi tot timpul, colaborarea dintre primărie și DAS fiind tot timpul bună, cum tot o colaborare bună am avut și cu cei de la Salvați Copiii Petrila, care se află de asemenea azi, aici, alături de noi. La fel pot spune și de școlile din orașul Petrila, de cei care răspund de ele, prezenți de asemenea azi în această sală, colaborarea fiind foarte bună și pe această linie.
Mai vreau să vă spun că valoarea proiectului este de aproximativ 1,4 milioane lei (nota red.: partea ce ține de Petrila), iar cofinanțarea Primăriei Petrila este de 2%, deci aproximativ 28.000 lei”, s-a adresat celor prezenți primarul Jurca.

Din 240 de copii, 80 de copii sunt din Petrila!
Directorul Gabriel Ciupe din cadrul Fundației „Mara” a continuat cu o prezentare amănunțită a proiectului, discursul dumnealui fiind însoțit și de o prezentare video ce a putut fi urmărită de toată lumea pe un ecran montat pe una din lateralele sălii.
Încercăm să extragem din prezentarea făcută cele mai importante fragmente, astfel încât toată lumea, dar mai ales petrilenii, să înțeleagă cum va fi cu acest proiect și cine vor fi cei care vor beneficia de binefacerile acestuia.
„Ideea proiectului a pornit de la necesitatea de a interveni la nivelul copiilor instituționalizați, pe de-o parte, și la nivelul copiilor care prezintă risc de instituționalizare pe de altă parte. În județul Hunedoara există în acest moment aproximativ 900-950 de copii cu măsuri de protecție, dintre care cam 300 sunt cu protecție rezidențială, undeva la 300 la asistenți maternali profesioniști și diferența până la 900, deci în jur de 300-350, sunt în plasament simplu la rude de gradul IV sau alte persoane și familii. Se știe că un copil care este luat de lângă familia naturală dezvoltă deficiențe în dezvoltarea personalității, ceea ce face ca ulterior integrarea lui socială și profesională să fie deficitară, lucru care nu este deloc de dorit nici pentru el nici pentru comunitatea în care trăiește (…).
Cei 240 de copii expuși riscului sunt împărțiți la trei, 80 de copii provin din Petrila, 80 de copii provin din Hunedoara și 80 de copii provin din zona Deva – Simeria, cumulat. Pentru atingerea obiectivelor ne-am propus să desfășurăm o serie de activități. Prima dintre ele, care e activitatea principală, constă în dezvoltarea de programe de identificare și monitorizare a copiilor aflați în separare de familie și acompanierea copiilor expuși riscului. Această activitate are mai multe subactivități, prima ar fi dezvoltarea Serviciilor de prevenire a separării copiilor de familie și aici avem de asemenea câteva etape importante: prima este crearea și inițierea Centrului de Zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii din Petrila, o activitate care deja a demarat, doamna director Susana Heljiu demarând acțiunea de creare și licențiere; extinderea activității de zi cu zi și sprijin pentru copiii din Deva; elaborarea cadrului normativ necesar intervenției la nivelul grupului țintă (care trebuie să fie în conformitate cu standardele în vigoare pentru aceste categorii de servicii, un lucru destul de stufos și la care lucrăm de ceva timp, fiind deja finalizat, iar din luna aceasta vom aplica la nivelul beneficiarilor). Cea de-a doua activitate constă în identificarea copiilor expuși riscului de separare de familie, unde avem trei etape (…).
Această primă parte a activităților din cadrul proiectului este dublată de acordarea de suport financiar. Se acordă un suport financiar de până la 350 lei pe copil și până la 700 lei pe familie pe lună, timp de opt luni de zile – aceasta fiind intervenția la nivel de familie în cadrul proiectului. După cele opt luni se speră ca familia respectivă să fie scoasă din starea în care se află și adusă la un nivel de echilibru în care să se poată descurca ulterior singură, urmând ca familiei respective să i se asigure monitorizare – iar dacă se observă la un moment dat o nouă cădere, se intervine și se susține din nou dacă va fi cazul (…)”, a menționat printre altele Gabriel Ciupe.

DAS Petrila are deja identificați cei 80 de copii care vor face parte din „grupul țintă”
Cum doamna Susana Heljiu ne-a răspuns la final unei întrebări, spunându-ne că DAS Petrila este pregătită total pentru acest proiect, cei 80 de copii din Petrila fiind identificați deja, nu ne rămâne decât să le dorim succes celor care se vor ocupa de acești copii și de aceste familii care au atâta nevoie de sprijin de genul acesta. Salutară inițiativa primăriei din Petrila în susținerea acestui proiect în 2019, precum și a primarului Vasile Jurca, că cine știe, poate că dacă nu exista această implicare azi nu vorbeam de acest proiect și de beneficiarii lui, nimeni alții decât copiii din comunitatea petrileană.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii