Gheorghe Maghiar şi fraţii Ciolacu au devenit prieteni

Gheorghe Maghiar şi fraţii Ciolacu au devenit prieteni

DISTRIBUIȚI

„Ion şi Petru Ciolacu sunt fraţi gemeni. Seamănă unul cu altul ca două picături de apă; au aceiaşi înălţime, aceiaşi fizionomie. Mai mult decât atât, când unul din ei îşi realizează planul şi-l realizează şi celălalt, şi invers. Singurul semn după care îi poţi distinge este dintele de aur a lui Petru. Dar, cum nu sunt întotdeauna dispuşi să zâmbească, se întâmplă adeseori că-i confundă până şi ortacii din brigada lor. De câte ori nu s-a întâmplat ca Ion să primească observaţii pentru vreo greşeală de-a lui Petru, sau Petru pentru vreo boacănă de-a lui Ion! Ceea ce face însă ca şeful brigăzii, sau cel care face observaţia, să nu fie repezit este tocmai faptul că rareori se întâmplă ca o greşeală a unuia să n-o săvârşească şi celălalt. Amândoi lucrează în atelierul de cărnuit al fabricii <<Vidra>> din Orăştie şi fac parte din brigada de tineret condusă de Petru Bondar. Deasupra ramei la care lucrează şeful brigăzii este prins cu îngrijirea steagului de brigadă fruntaşă în producţie pe fabrică. La obţinerea şi menţinerea acestui titlu au contribuit şi fraţii Ciolacu. Dar, până ce i-au determinat să muncească, aşa cum muncesc acum, membrii brigăzii au avut mult de furcă cu ei…

Era cu vreo două luni în urmă. Singurii din brigadă care nu-şi realizau planul (şi asta de multa vreme) erau fraţii Ciolacu. Tinerii nu se împăcau deloc cu această situaţie, căci oricât s-ar fi străduit să obţină un loc mai bun în întrecere, cei doi fraţi îi trăgeau înapoi. Şi faptul că rămâneau în urmă nu era totul, diminuau şi calitatea.

Se întâmpla de multe ori că le intrau în lucru piei de calitatea I-a şi la sfârşitul procesului de fabricaţie se trezeau că-s de calitatea a III-a. Aceasta, din cauză că în timpul cărnuitului erau tăiate sau înţepate. Aşa se face că într-una din zilele premergătoare unei adunări generale a organizaţiei de bază a U.T.M., Petru Bondar, şeful brigăzii, împreună cu Gheorghe Maghiar şi alţi câţiva fruntaşi, se sfătuiră să pună capăt neregulilor din brigadă. Sarcina de a se ocupa de fraţii Ciolacu şi-a asumat-o Gheorghe Maghiar.

Gheorghe Maghiar este unul din cei mai pricepuţi într-ale meseriei. De loc este din părţile Oradiei. A terminat şcoala profesională în 1952 şi a fost repartizat la Orăştie. De atunci lucrează numai la fabrica <<Vidra>>, fiind mereu fruntaş în producţie.

După convorbirea avută cu şeful brigăzii, el se hotărî să stea de vorbă şi cu cei doi fraţi.

  • Mă Petre, zise unuia dintre ei. Ce dracu mă…
  • Care Petru, că-s Ion.
  • Ei bine, Ion. Ce aveţi de rămâneţi mereu în urmă?
  • Ah, mult o să vă mai ţineţi de capul nostru?! răspunse acesta indignat.

Discuţia a avut loc pe acelaşi ton şi cu Petru. Maghiar şi-a dat seama că rezultatele lor slabe în producţie se datorau faptului că erau delăsători şi luau lucrurile cu uşurinţă. Şi-a propus să-i studieze îndeaproape, să le urmărească fiecare mişcare. Şi-a dat astfel seama şi în felul în care ţin cuţitul în mână, în felul cum prind pielea în ramă… <<Nu-i de mirare că nu dau randament şi că strică calitatea pieilor>>, îşi zise el. Dar, aflase. Ştia ce are de făcut!

În şedinţa de organizaţie le-a spus-o răspicat: sunteţi delăsători, superficiali! De asta v-aţi pierdut şi îndemânarea.

Le-a spus pe rând toate greşelile lor, care-i părerea oamenilor despre ei, că trag realizărule în urmă şi multe altele.

Cei doi fraţi stăteau tot timpul cu ochii în pămânţ. Simţeau că Maghiar are dreptate.

În zilele care au urmat, Gheorghe Maghiar i-a luat pe fiecare pe rând, cât mai cu vorbă bună, cât mai cu mustrări, şi le-a arătat cum trebuie să lucreze: cum să prindă pielea în ramă ca să aibă spor la lucru, cum să ţină cuţitul în mână ca să n-o taie şi aşa mai departe. La început l-au privit cu ciudă, dar mai apoi, văzând că cele spuse de el prind bine, au început să-l asculte. Încetul cu încetul, realizările lor au început să salte. În luna august, şi-au îndeplinit planul cu regularitate, în fiecare zi, în septembrie la fel. Gheorghe Maghiar şi fraţii Ciolacu sunt acum prieteni buni”. [„Drumul Socialismului”, Anul XII, nr.1887, 23 septembrie 1960].

Comunicat de Felix OSTROVSCHI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii