Gata de baraj

Gata de baraj

DISTRIBUIȚI

Echipa CSO Retezatul Haţeg, înfiinţată în anul 1956, este campioana judeţului Hunedoara la fotbal, şi va juca cel de-al treilea baraj de promovare în Liga a III-a.

Retezatul a câştigat ediţia 2018–2019 din Campionatul Judeţean Liga a IV-a Hunedoara şi va întâlni echipa campioană a judeţului Arad, Progresul Pecica, pe 15 iunie (în deplasare) şi 22 iunie (acasă).
Antrenorul formaţiei haţegane, Flaviu Itul, spune că „a fost o ediţie de campionat mult mai echilibrată decât în ultimii ani, pentru că nu a mai existat o echipă gen Hunedoara, cu un program net diferit faţă de cel obişnuit, cu antrenamente zilnice. Punctele noastre forte, graţie cărora ne-am impus la final, au fost forţa de atac, dovedită prin faptul că am marcat multe goluri în meciurile importante, cu contracandidatele la primul loc, şi forţa grupului, pentru că avem o echipă omogenă. Punctul nostru slab a fost defensiva”.
Lotul de jucători cu care echipa din Haţeg va aborda lupta pentru promovare este următorul: portari: Paşca, Bobu (care e şi antrenor cu portarii), Ursu (junior); fundaşi: Ardelean, Mariş, Marcu, Ionaşcu, Dăncescu, Tămăşiloni, Ştefoni (junior); mijlocaşi: Piţigoi, Buzducea, Puşcă, Tomoni, Munteanu (junior); atacanţi: Roşca, R. Popa, Popesc, Tiric, Caval, Enache (junior).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii