Fotbal liga a IV-a

Fotbal liga a IV-a

DISTRIBUIȚI

30 de cartonaşe galbene şi 7 cartonaşe roşii
Abia s-au disputat patru etape din Liga a IV-a, şi Retezatul Haţeg a avut patru jucători eliminaţi în partida, din deplasare, cu Hercules Lupeni, din etapa a IV-a, iar în minutul 65, când un al cincilea jucător s-a accidentat, arbitrul întâlnirii, Sergiu Stanca, a fost obligat să fluiere finalul meciului. În acel moment scorul era de 2-0 pentru gazde. Ultimul meci cu scenariu similar disputat în judeţul Hunedoara a avut loc în sezonul 2005 – 2006 al Ligii I, când Rapid a avut cinci jucători eliminaţi în duelul cu Jiul Petroşani, partida fiind întreruptă în minutul 76.
Primele două clasate ale Ligii a IV-a Hunedoara au avut parte de o etapă prolifică în weekend. Şoimul Băiţa a trecut la pas, 4-1, de Victoria Călan, una din echipele care începuseră bine campionatul.
Revelaţia debutului de campionat, Metalul Crişcior, merge din ce în ce mai bine.
Echipa care a fuzionat cu fosta echipă de Liga a V-a, KSS Ribiţa, a mai bifat un succes, al treilea, în deplasare, pe terenul penultimei clasate, Minerul Uricani, 2-1.
Cu două excepţii, formaţiile din Vale, nu se simt prea bine în noul debut de sezon, în condiţiile în care şi CSM Jiul a ajuns la treilea insucces consecutiv, 3-2, în derby-ul local cu CS Vulcan.
Universitatea Petroşani a venit cu un punct de moral de la Geoagiu.
Au fost acordate 30 de cartonaşe galbene şi 7 cartonaşe roşii, stabilindu-se astfel un  nou record negativ de indisciplină în această ligă.
În urma unor faulturi violente, fotbaliştii de la Haţeg vor ajunge din nou la Comisia de Disciplină. De fapt, haţeganii au devenit clienţi  fideli ai AJF-ului, în urmă cu două etape producând pagube în vestiarul echipei Victoria Călan.
ACS Minerul Uricani – AS Metalul Crişcior Brad: 1–2 (1–1)
ACS Minerul Uricani: Tr. Cîmpean – Al. Nechita, A. Vajda (D. Suvac – min. 48), C. Irina, D. Scurtu, E. Proteasa (căp.) (V. Mihăilescu – min. 78), A. Ilie, G. Trestian, A. Anghelina, A. Boroghină, B. Bălănean.
A înscris  Cornel Irina (min. 42).
Antrenor: Traian Cîmpean
AS Metalul Crişcior Brad: Cr. Robciuc – Al. Iga, D. Chelbu, M. Lay, Al. Deak, R. Costar (Cl. Cioară – min. 68), Ad. Cleş (D. Negru – min. 53), Al. Almăşan (căp.), D. Uibariu (C. Crîznic – min. 39) (Fl. Rotariu – min. 81), A. Mihăiescu, S. Cor. Goluri: Darius Uibariu (min. 9) şi Alexandru Deak (min. 69).
Antrenor: Emilian Petrişor.
Arbitri: Flavius Coroiu (Deva) – Corado Cîrstoiu (Deva) şi Cosmin Danciu (Deva).
Observator: Sorin Ciotlăuş (Deva).
CS Vulcan – Jiul Petroşani: 3–2 (2–1)
CS Vulcan:  L. Băncilă – D. Florea, S. Stîngă, B. Săvoiu, Gh. Bărcăceanu (G. Pavel – min. 54), A. Silip (Fl. Rus – min. 78), G. Rădulescu, P. Băcăran, S. Maier (căp.), Ad. Roşian (Al. Hiricioiu – min. 75), A. Miclăuş.
Goluri: Gabriel Rădulescu (min. 25 şi min. 60) şi Sergiu Maier (min. 35).
Antrenor: Dorel Mîrşava.
CSM Jiul Petroşani: D. Ştefănoaica – Cl. Călin, O. Roşu (T. Dumitrescu – min. 83), O. Ionică, V. Mîndruţ, M. Avram, Al. Daj, C. Graur, D. Roşianu, D. Mărmăneanu, D. Albu (Ov. Vişa – min. 83).
Goluri: David Albu (min. 15) şi Cornel Graur (min. 67).
Antrenor: Cosmin Kandut Cosmin.
Arbitri: Emanuel Băiconi (Boişa) – Roxana Ghenciu (Hunedoara), Andrei Buda (Hunedoara).
Observator: Aurelian Băleanu (Deva).
AS Gloria Geoagiu – AS Universitatea Petroşani: 1–1 (1–0)
AS Gloria Geoagiu: Ad. Beldean – M. Băeşu (S. Paul – min. 88), I. Păduraru, Ad. Şerban,  A. Micu (I. Petruse – min. 46), I. Gruian (căp.), R. Bulgaru (Al. Posteiu – min. 85), V. Sav, C. Pop, I. Marcu, F. Pop.
A înscris: Fabian Pop (min. 31).
Avertismente: Alin Micu (min. 37),
Victor Sav (min. 39), Adrian Beldean (min 39), Ioan Marcu (min. 56), Fabian Pop (min. 70), Cornel Pop (min. 90).
Antrenor: Lucian Chira.
AS Universitatea Petroşani: G. Popescu – I. Bulimej, I. Gavriluţi, Ov. Popesc (căp.), L. Doroftei, M. Tămăşiloni, L. Plic, V. Negrea, V. Chiruţă, Ad. Puian (D. Barbu – min. 77), M. Grigoraş (N. Magheru – min. 90).
A înscris: Ovidiu Popesc (min. 57).
Antrenor: Gabriel Niţu.
Arbitri: Petru Voica (Deva) – Aurel Prodaniuc (Deva), Marius Danciu (Deva).
Observator: Mircea Sîrbu (Leşnic).
CSA Aurul Brad – CS Inter Petrila: 1–0 (0–0)
CSA Aurul Brad: M. Ilea – A. Lup, M. Leaha (căpitan), M. Raţ (L. Cristea – min. 81), R. Stoicoiu (I. Filipaş – min. 53), I. Bisorca, V. Miclean, M. Bănărescu, A. Rostaş (R. Nedea – min. 60), A. Rucăreanu (R. Corinda – min. 46), I. Lazăr.
A înscris: Viorel  Miclean (min. 77).
Antrenor: Alin  Gomoi.
CS Inter Petrila: Cl. Bucşa – I. Torkoş, L. Coste, D. Zavracu (Ad. Duma – min. 69), I. Androne, A. Bocu (D. Miron – min. 78), Ad. Agapi, Ad. Cîmpeanu (căp.), B. Horvath, I. Kalai, A. Cozac.
Antrenor: Aurel Moldovan.
Arbitri: Daniel Thirt (Călan) –
Alexandru Peterliceanu (Călan), Tiberiu Hajdu (Deva).
Observator:  Sever Bogdan (Deva).
AS Hercules Lupeni – CSO Retezatul Haţeg  2–0 (1–0) 
AS Hercules Lupeni: Ad. Farcaş –M. Ciorâia, M. Dumitrescu, D. Savu, A. Curtean (I. Brânduşa – min. 50), Alex. Harangozo, Cr. Ciocârlan (căp.), I. Filip, Al. Buţurcă, Andrei Harangozo, R. Moldovan.
Goluri: Remus Moldovan (min. 2) şi Andrei Harangozo (min. 47).
Antrenor: Dan Voicu.
CSO Retezatul Haţeg: A. Tonca – B. Ştefan, M. Daj (căp.), N. Cărăvan (R. Perşe – min. 54), N. Caia (R. Bana – min. 47), M. Simoneac, D. Belei, D. Ispas (D. Dăncescu – min. 47), D. Grozoni (R. Popa – min. 31), A. Crişan, C. Aiojoaiei.
Antrenor: Ioan Gavriluţi.
Arbitri: Sergiu Stanca (Orăştie) – Cosmin Obreja (Hunedoara,  Raul Popa (Hunedoara).
Observator: Ion Iusco (Veţel).
Rezultate complete: CSA Aurul Brad – CS Inter Petrila: 1-0; ACS Minerul Uricani – AS Metalul Crişcior Brad 1-2; CS Vulcan – CSM Jiul Petroşani: 3- 2; ACS Victoria Călan – ACS Şoimul Băiţa: 1-4; AS Hercules Lupeni – CSO Retezatul Haţeg: 2-0; CNS Cetate II Deva – AS Aurul Certej: 1-5; AS Gloria Geoagiu – „U” Petroşani: 1-1.
Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii