Fotbal. Liga a IV-a

Fotbal. Liga a IV-a

DISTRIBUIȚI

Liderul s-a împiedicat puţin
Liderul Retezatul Hațeg s-a împiedicat la Brad, unde nu a reușit decât o remiză: 2-2.

Cel mai disputat meci al etapei a fost cel de la Petrila dintre Inter Petrila și Gloria Geoagiu. Acesta s-a încheiat cu victoria petrilenilor, care s-au impus cu 2-1. Între prima clasată, Retezatul, și cea de-a doua clasată, Gloria Geoagiu, distanța este de 5 puncte.
Șoimul Băița a reușit scorul etapei și s-a impus cu 7-0 la Cetate Deva. Derbiul orgoliilor din Vale cel dintre Jiul și Minerul Uricani, s-a încheiat cu victoria Jiului cu scorul de 3-0.

Meci amânat
La cererea ambelor echipe, meciul din Liga a IV-a dintre CSM Mihai Viteazu Vulcan și AS Universitatea Petroşani a fost amânat pentru miercuri, 15 mai.

Pentru că cele două formații au avut jucători în Campionatul Universitar, nu au putut să alcătuiască efectivul de joc. Cei mai mulți jucători i-a avut Universitatea Petroșani, iar Vulcanul l-a avut pe Lucian Arcuși.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii