Fotbal. Liga a IV-a

Fotbal. Liga a IV-a

DISTRIBUIȚI

Inter Petrila la 4 puncte de CS Hunedoara
În fruntea clasamentului continuă să se afle CS Hunedoara, cu 44 de puncte, fiind singura echipă din campionat care nu a cunoscut înfrângerea în acest sezon. Trupa de pe malurile Cernei are 14 victorii și două rezultate de egalitate, ambele cu Șoimul Băița. 

În ultima rundă, deși pe hârtie părea un meci ceva mai greu, hunedorenii s-au impus, fără probleme, cu 6-1. Au realizat și scorul etapei, chiar dacă au jucat pe terenul celor de la Dacia Orăștie, formație rămasă de poziția a șasea, cu 28 de puncte. La patru puncte în spatele hunedorenilor se află Inter Petrila, deținătoarea titlului.
Petrilenii au jucat acasă cu Gloria Geoagiu (locul 7, cu 25 de puncte). Au câștigat cu 4-2, deși începutul jocului prefigura o surpriză, care, în cele din urmă, nu s-a înfăptuit, oaspeții fiind cei care au deschis scorul, dar apoi lucrurile au intrat pe făgaşul lor normal.
Pe poziția a treia continuă să rămână Retezatul Hațeg, cu 34 de puncte, deși a pierdut din nou. Formația din Hațeg, de la care au plecat, în intersezon, mulți jucători valoroși, iar acum este alcătuită din tineri neexperimentați, a pierdut, în deplasare, cu 4-2, pe terenul celor de la Aurul Certej (10, 18 p).
Un loc în clasament au urcat cei de la Victoria Călan (care au fost și lideri ai campionatului în prima jumătate a returului), în urma succesului repurtat, pe teren propriu, la limită, cu scorul de 1-0, în fața celor de la Aurul Brad (9, 20 p), o partidă care, pe vremuri, putea fi urmărită în Liga a II-a.

Meciuri interesante în Valea Jiului
Etapa a XVIII-a a Ligii a IV-a de fotbal Hunedoara, în afara jocului de la Petrila, mai sus menționat, a mai programat trei meciuri în Valea Jiului, două dintre acestea fiind derby-uri ale zonei.
La Lupeni, Hercules s-a impus, fără proble­me, în fața antepenultimei clasate, Minerul Uricani (13, 7 p), cu 4-0. Rămâne pe poziția a opta în ierarhie, cu 24 de puncte. În schimb, deși juca acasă cu ultima clasată, Universitatea Petroșani (15, 5 p), CSM Vulcan s-a impus foarte greu, cu doar 1-0, și își păstrează locul 11 în clasament, cu 17 puncte. În fine, Jiul Petroșani a învins, acasă, cu 3-2, pe penultima clasată, CNS Cetate 2 Deva (16, 6 p), și s-a îndepărtat de ultimele trei locuri, fiind, în continuare, pe doisprezece, cu 17 puncte.
Etapa viitoare, a XIX-a, una ce oferă câteva întâlniri interesante și în care Minerul Uricani va sta, se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de sâmbătă și duminică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii