Fotbal. Liga a III-a / Meci tare la Deva

Fotbal. Liga a III-a / Meci tare la Deva

DISTRIBUIȚI

CNS Cetate Deva va juca vineri într-o partidă contând pentru etapa a XXVIII-a, antepenultima, din seria a IV-a a Ligii a III-a de fotbal, cu CSM Lugoj.

Este cel mai interesant meci al rundei. Fotbaliștii de la CNS Cetate Deva, o echipă capricioasă, cu evoluții inconstante, sunt acum pe locul 9, cu 31 de puncte și au un final de campionat liniștit. Pe de altă parte, cei de la Deva au pus probleme formațiilor cu pretenții, cu care s-au descurcat chiar foarte bine.

Cei de la Lugoj vin la poalele Cetății din postura de ocupanți ai poziției a treia, la zece puncte de lider, ACS Șirineasa. Ei mai speră la depunctarea echipei din Valea Jiului, lucru care, dacă s-ar întâmpla, ar încurca foarte mult ițele în partea superioară a clasamentului.

Date fiind cele prezentate mai sus, meciul de pe stadionul „Cetate” din Deva se anunță a fi unul extrem de interesant. „Întâlnim o echipă bună, Lugojul este una dintre fruntaşele clasamentului. Întreg lotul nostru este valid, nu avem accidentaţi sau suspendaţi şi vom juca la victorie, ca în fiecare meci. Avem nevoie de cele trei puncte pentru a ne atinge obiectivul din acest sezon, locul 6 la finalul campionatului”, a declarat Sorin Cornea, antrenorul principal al lui CNS Cetate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii