Fotbal. Liga 4 / Nicio restanță nu se va juca anul acesta

Fotbal. Liga 4 / Nicio restanță nu se va juca anul acesta

DISTRIBUIȚI

Pentru fotbalul din liga a patra s-a tras cortina și la capitolul restanțe. Președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean a menționat faptul că nici un meci restant nu se va mai juca anul acesta.

 

„Am căzut de comun acord că meciurile restante se vor juca la anul. Nu putem emite pretenții să le jucăm acum, dată fiind obligativitatea testelor pentru Covid. Eu sunt foarte mulțumit că am reușit să jucăm fotbal atât cât s-a putut. Suntem printre puținii din țară care au avut această bucurie”, a spus oficialul.

Vă reamintim că în primul tur din liga a patra au fost programate 9 etape disputate sub forma a două mini-turnee.

CSM Vulcan este echipa cu cele mai puține meciuri jucate (5), iar Minerul Uricani – gruparea cu cele mai multe meciuri jucate (8 din 9 posibile).

O etapă a fost amânată pentru că nu a primit avizul favorabil de la DSP Hunedoara, la acel moment, din cauza cazurilor de Covid. Chiar și în aceste condiții, fotbalul mic a trecut binișor examenul, numărul infectărilor fiind unul destul de mic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii