Energeticienii olteni, / Patru meciuri, 0 (zero) victorii

Energeticienii olteni, / Patru meciuri, 0 (zero) victorii

DISTRIBUIȚI

ACS Energeticianul Tg. Jiu a rămas fără victorie în returul Ligii a II-a şi după al patrulea meci disputat în acest an.

Energeticianul a pierdut cu 0-2 cu Petrolul Ploiești și rămâne cu două puncte acumulate în 2019 pe locul 9 în clasament, cu un total de 31 de puncte acumulate în 25 de etape.
Golgheterul echipei, Vlad Rusu (28 de ani), autor a 11 goluri în acest sezon, pare să fi intrat într-un con de umbră, fiindcă în ultimele şase partide jucate n-a mai reuşit să înscrie.
„A fost un meci greu, împotriva unei echipei bune de Liga a II-a. A avut şi suportul publicului. Noi am încercat să ne ridicăm la nivelul jocului, dar cei de la Petrolul ne-au taxat, din păcate, şi n-am putut face mai mult. Am jucat aici timp de şase luni, în 2015. Au nişte suporteri extraordinari, care fac o atmosferă foarte bună la fiecare meci şi le doresc baftă în continuare şi să promoveze”, a spus Vlad Rusu. Care a devoalat şi obiectivul echipei sale, Energeticianul: „În vară, când s-a început campionatul, s-a vrut promovarea ca obiectiv. Ne-am îndepărtat după cinci-şase etape, şi acum încercăm să ne situăm cât mai sus posibil în clasament”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii