Energeticianul Tg. Jiu la TV

Energeticianul Tg. Jiu la TV

DISTRIBUIȚI

Etapa a 25-a a Ligii a II-a începe vineri şi se încheie tocmai marţi. Etapa a 26-a, duminica e plină de jocuri.

S-au desfăşurat deja trei etape de Liga 2 în 2019 şi lupta pentru promovare a rămas la fel de strânsă. Niciuna dintre primele cinci echipe nu a pierdut, s-au înregistrat câteva egaluri, însă diferenţa de puncte a rămas una la fel de mică, astfel că schimbările de poziţii în clasament se pot produce la orice pas greşit.
Lupta pentru promovare, cât şi cea pentru evitarea retrogradării sunt printre cele mai strânse în ultimele ediţii ale Ligii 2, astfel că în fiecare weekend sunt meciuri interesante, care atras atenţia inclusiv televiziunile deţinătoare de drepturi TV ale eşalonului secund. S-a ajuns ca DigiSport, TelekomSport şi LookSport să transmită din nou câte cinci meciuri pe etapă, deşi în contractul iniţial era vorba de dreptul de a televiza doar câte patru.
Etapa de la finalul acestei săptămâni va debuta de vineri şi se va încheia tocmai marţi. CS Mioveni – Chindia se desfăşoară în deschidere, vineri, de la ora 17:30, iar sâmbătă, de la ora 11:00, sunt programate alte şase partide. Tot sâmbătă, de la ora 15:00, are loc Aerostar – ”U” Cluj. Duminică, de la ora 11:00, la Timişoara, Ripensia primeşte vizita liderului Sportul Snagov, iar partida Petrolul – Energeticianul, cea care încheie runda, e programată tocmai marţi, 19 martie, de la ora 19:30.
Televiziunile şi FRF au învăţat ceva după înjurăturile primite la meciul dintre ”U” Cluj şi ASU Politehnica. N-au mai făcut programul doar o etapă, ci au stabilit pentru trei. Pentru cea care s-a încheiat în weekendul trecut, aceasta care are loc la finalul săptămânii aflate în curs, dar şi pentru cea de peste două săptămâni.
În etapa a 26-a, sâmbătă sunt programate şase meciuri, în timp ce duminică, 24 martie, va fi o zi încărcată cu partide din Liga 2. Se joacă de la ora 13:00, 15:30, 18:00 şi 20:00. Asta şi pentru că în Liga 1 nu se joacă, fiind pauză pentru meciurile echipelor naţionale.

Programul etapei a 25-a:
Vineri, 15 martie, ora 17:30
CS Mioveni – Chindia Târgovişte – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Sâmbătă, 16 martie, ora 11:00
UTA Arad – Luceafărul Oradea – TV Arad
ACS Poli Timişoara – Academica Clinceni – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Dacia Unirea Brăila – CS Baloteşti
SSC Farul Constanţa – Pandurii Târgu Jiu
Daco-Getica Bucureşti – Metaloglobus Bucureşti
FC Argeş – ASU Politehnica Timişoara
Sâmbătă, 16 martie, ora 15:00
Aerostar Bacău – Universitatea Cluj – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Duminică, 17 martie, ora 11:00
Ripensia Timişoara – Sportul Snagov – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Marţi, 19 martie, ora 19:30
Petrolul Ploieşti – Energeticianul – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV

Programul etapei a 26-a:
Sâmbătă, 23 martie, ora 11:00
Luceafărul Oradea – Aerostar Bacău
Energeticianul – CS Mioveni
CS Baloteşti – Ripensia Timişoara
Pandurii Târgu Jiu – Dacia Unirea Brăila
Metaloglobus Bucureşti – SSC Farul Constanţa
Sâmbătă, 23 martie, ora 13:00
Academica Clinceni – UTA Arad – DigiSport 1,
TelekomSport 1, Look TV
Duminică, 24 martie, ora 13:00
Sportul Snagov – ACS Poli Timişoara – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Duminică, 24 martie, ora 15:30
Chindia Târgovişte – Daco-Getica Bucureşti – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Duminică, 24 martie, ora 18:00
ASU Politehnica Timişoara – Petrolul Ploieşti –
DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Duminică, 24 martie, ora 20:00
Universitatea Cluj – FC Argeş – DigiSport 1,
TelekomSport 1, Look TV

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii