Energeticianul, învinsă de Luceafărul

Energeticianul, învinsă de Luceafărul

DISTRIBUIȚI

În cadrul etapei cu numărul 20 din liga a doua echipa de fotbal echipa ce joacă la Petroșani, ACS Energeticianul, a evoluat în deplasare la Luceafărul Oradea. Gazdele au câștigat cu 2-1 prin golurile înscrise de către Andrei Ludușan (min.71) și Vasile Lucian Pop (min.79), respectiv Marius Ioniță (min.90). Cu această nouă înfrângere echipa din Valea Jiului se depărtează de obiectivul propus inițial (un loc pe podiumul ediției din acest an al campionatului) și se situează acum pe locul nouă cu un total de 29 puncte. În clasament conduce Chindia Târgovişte cu 44 puncte, urmată de Sportul Snagov cu 43 de puncte şi de Academica Clinceni și Petrolul Ploiești, ambele formații cu câte 42 de puncte, dar despărțite de golaveraj.
În etapa viitoare, Luceafărul Oradea va evolua în deplasare, la Timișoara, cu Ripensia, sâmbătă, 8 decembrie, în ultimul joc oficial din acest an. „Mă bucur că am reușit să facem un joc foarte bun și după partida reușită de la Brăila am continuat seria jocurilor și rezultatelor pozitive. Știam că ne așteaptă un meci destul de greu, cu un adversar destul de bun, dar mă bucur că băieții au dat totul și că au înțeles impor­tanța jocului. Pentru noi, această victorie este foarte importantă”, a declarat, la conferința de presă de după partidă, antrenorul Luceafărului, Cristian Lupuț.
„A fost un joc cu miză, între două echipe apropiate, într-un fel. Au fost ambiții foarte mari în acest joc, dar consider că a fost o victorie meritată a celor de la Luceafărul. Din păcate, noi în acest meci nu prea am contat, am pierdut fiecare duel, nu am fost proaspeți, în ultima treime am ales soluțiile greșite și am abuzat de mingi lungi. Per total, un joc nereușit și plecăm de aici fără niciun punct”, a declarat, la rândul său, antrenorul secund al celor de la Energeticianul, bihoreanul George Zima.

Luceafărul Oradea – Energeticianul 2-1
Stadion: Baza Sportivă Luceafărul (Sânmartin – Bihor);
Arbitru: Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică); asistenţi: Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa) şi Alina Mihoc (Arad); rezervă: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); observatori: Iulian Spătaru (Timişoara) şi Ion Nicolae China (Baia Mare).
Luceafărul: Moga – Gunie (Luduşan 69′), Oros (cpt.), Al. Băican, Moihedja – Vas. Pop, Prejmerean, Preoteasa (Opriş 81′), Al. Dulca – Sg. Pop (C-tin. Roşu 56′), G. Paraschiv.
Rezerve neutilizate: Moroz – Fl. Drăgan, Lăsconi, Kim.
Antrenor: Cristian Lupuţ.

Energeticianul: Bg. Miron – D. Drugă, D. Lung (cpt.), M. Ioniţă, Misăraş – C. Cristea (C. Ionică 74′), Al. Neacşa – Vl. Tudorache, Cioiu (R. Enache 46′), Andr. Dragu (Rob. Petre 80′) – Vl. Rusu.
Rezerve neutilizate: Marinoiu – Leasă, Gîrbiţă, C. Neagu.
Antrenor: Bogdan Andone.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii