E disperat! Cum speră Bobouțanu că va scăpa de incompatibilitate

E disperat! Cum speră Bobouțanu că va scăpa de incompatibilitate

DISTRIBUIȚI

2 martie 2017. HunedoaraPlus.ro dezvăluia, aici, faptul că Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, se află în stare de incompatibilitate. Mai exact, în situația prevăzută la art. 87 din L. 161/2003, întrucât a deținut atât calitatea de comerciant persoană fizică (“profesionist”, în noua formulare legală) în cadrul Bobouțanu Dan PFA (F20/1160/2009, CUI 26332895), cât și pe cea de ales local (viceprimar, și mai apoi primar).

Arătam, la acel moment, faptul că – în raport cu litera legii – Dan Bobouțanu a fost incompatibil atât din momentul alegerii sale ca viceprimar și până la cel în care și-a suspendat, pentru 3 (trei) ani, activitatea PFA-ului, cât și după 19.08.2015, când PFA-ul său a redevenit viu, dar actualul primar al Hunedoarei nu a făcut vreun demers concret pentru a evita starea de incompatibilitate.

Mai mulți pesediști care știu să citească și-au manifestat îngrijorarea față de evidenta stare de incompatibilitate în care s-a aflat Bobouțanu. Deși parcă nu-i venea să creadă că i se întâmplă tocmai lui una ca asta, actualul primar de Hunedoara a făcut ceea ce ar face orice om aflat în fața unei grave probleme juridice: i-a întrebat de vorbă pe cei care se pricep. Și astfel a aflat că, într-adevăr, e groasă și pute.

Drept urmare, în 7 martie a.c., în a treia zi lucrătoare de la apariția dezvăluirilor noastre, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara înregistra radierea Dan Bobouțanu PFA. Astfel s-a încheiat, nedrept, nemilos și crunt, scurta și trista carieră în mediul de afaceri a primarului Hunedoarei.

S-ar putea ca propaganda roșie să împartă vestea că radierea PFA-ului primarului s-a făcut așa, doar pentru că a avut omul chef. E adevărat, radierea s-a facut din voința numitului Bobouțanu Dan. Motivul care l-a determinat însă pe acesta să o facă în mare grabă, deși nu mai trecuse pe la ORC Hunedoara de prin august 2012, e chiar sperietoarea oricărui edil în funcție și se numește INCOMPATIBILITATE.

Unde mai pui că, de vreo două săptămâni, mai mulți angajați ai municipalității nu se simt prea bine. Valul de tristețe s-a accentuat după 14 martie a.c., imediat după ce au aflat despre incompatibilitatea d-nei Maria Mornea (detalii aici), consilier personal al primarului în exercițiu. Nu incompatibilitatea în sine îi sperie, ci consecințele nebănuite ale acestei situații.

P.S.: Contra sumei de 2.100 de lei + TVA (captura video dreapta), dl. Bobouțanu și-a cumpărat în 14.03.2017, în avans, prezența la emisiunea “Ora exacta”, difuzată de Antena 1 Deva pe 16.03.2017.

Chiar din cuprinsul achiziției SEAP am aflat că “Emisiunea este difuzata live si pe internet fiind urmarita, în medie, de zeci de mii de telespectatori din toate colturile judetului”.

La 11 zile de la postarea online a înregistrării, aceasta ajunsese deja la colosala audiență de 94 de vizualizări (captura video stânga). Un fel de zeci de mii de telespectatori din toate colțurile județului, nimic mai mult… Nu audiența colosală a postului e schemă la acest moment, ci tupeul d-lui Bobouțanu ca, în plină emisiune plătită din bani publici, să-i laude pe Ponta Victor – Viorel și Nistor Laurențiu. Care, ocupați fiind, nici măcar nu credem să se fi aflat printre cei 94 de privitori la magnifica emisiune. Morala e că, deși audiențele online ale emisiunilor locale sunt ca și inexistente, indiferent de moderator ori post tv, dl. Bobouțanu pare să fie printre ultimii. Încă n-a aflat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii