Sâmbătă seara, în jurul orei 19.30, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, două femei au cerut ajutorul jandarmilor montani, semnalat faptul că s-au rătăcit în zona Vârfului Gugu din Masivul Godeanu.
Jandarmii din cadrul echipei de intervenție montană din zona Hațeg au început deplasarea către traseul indicat folosind coordonatele GPS.
După aproximativ 5 ore și 30 de minute, jandarmii s-au întâlnit cu o echipă Salvamont Hunedoara și împreună au continuat deplasarea înc
ă 30 de minute până la locul în care se aflau cele două persoane.
În jurul orei 03.00, persoanele au fost găsite, aveau o stare bună de sănătate neavând nevoie de îngrijiri medicale.
Cele două turiste au fost coborâte până la masina proprietate personală și conduse în orașul Hațeg unde s-au cazat la o unitate turistică.
Misiunea echipelor de interventie s-a incheiat în această dimineață, în jurul orei 07.10.