Dintre politicieni, doar liberalii lui Avram / Au participat activ la dezbaterea...

Dintre politicieni, doar liberalii lui Avram / Au participat activ la dezbaterea cu europarlamentarului Siegfried Mureşan

DISTRIBUIȚI

Dezbaterea europarlamentarului Siegfried Mureşan, purtătorul de cuvânt al Partidul Popular European (PPE), desfăşurată vineri seara la Petrila a pus pe tapet câteva probleme esenţiale ale Văii Jiului şi mineritului.

O dezbatere interesantă
pe probleme curente ce ţin de Valea Jiului, legate în primul rând de minerit, de lipsa locurilor de muncă şi de dezvoltarea înceată sau mai deloc a altor domenii de activitate, care ar putea să devină o alternativă viabilă la minerit, s-a desfăşurat vineri seara, începând cu orele 19:00, la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila.
Organizatorul acestei acţiuni a fost Partidul Mişcarea Populară Hunedoara, care i-a avut ca invitaţi speciali pe europarlamentarul Siegfried Mureşan, prim-vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară, purtător de cuvânt al Partidului Popular European şi vicepreşedinte în Comisia pentru Bugete al aceluiaşi for european, şi deputatul de Alba, Clement Negruţ.

100 de oameni interesaţi. Restul?
Din start trebuie remarcat faptul că în sală s-au aflat circa 100 de oameni, marea majoritate din Petrila şi Petroşani; dintre aceştia absolut niciun factor responsabil din cadrul CEH, SNÎMVJ, sau din conducerea administraţiilor publice locale, semn că pe dezbaterile de acest gen cei care conduc destinele localităţilor sau ale mineritului nu dau doi bani, punând în faţă culoarea de partid, nu interesele comunităţilor locale şi ale minerilor. Pentru că da, oameni buni, practic n-a fost vorba de Partidul Mişcarea Populară, a fost vorba de un om care reprezintă România la Bruxelles şi care e purtătorul de cuvânt al PPE. Departe de noi gândul să-i certăm pe mai marii din minerit sau din localităţile noastre, dar puteau măcar să-şi trimită oamenii la dezbatere, asta dacă pentru domniile lor era prea „periculos” să meargă la o dezbatere organizată de „inamicii politici ai unui partid mic şi băsist”, cum s-a exprimat un important politician al Văii Jiului. Singurii reprezentanţi de instituţii şi de partide, prezenţi în sală, care au înţeles că o astfel de dezbatere nu trebuie ratată şi care au ştiut că întrebările lor pot ajunge mai repede la Bruxelles, acestea putându-se transforma în rezolvări de situaţii sau probleme, au fost reprezentanţii PNL Petrila şi cei ai SC Apa Serv Valea Jiului SA. Este vorba de Costel Avram – preşedintele PNL Petrila, totodată şi director general al operatorului regional de apă şi canalizare, şi Doiniţa Bălănesc – consilierul local liberal.

Bădărănie şi „ţuguime a minţii” a unuia legat probabil cu lanţul la cap…
Din cadrul sindicatelor, a fost prezent liderul Păduraru de la Mina Lonea, dar acesta a venit croit mai mult să facă scandal, să-şi dezvolte muşchii, să jignească invitaţii şi să le spună cum s-a legat cu lanţurile, că doreşte minerit până în 2030, deşi mai ieri semna un act care stabilea viaţa minelor mult mai scurtă de această dată, între 2018 şi 2024! Ce să mai crezi, culmea ipocriziei, nimic altceva! De aceea nu vom face deloc referiri la aşa-zisa luare de cuvânt a acestui domn de la Sindicatul Muntele, care şi-a dat cu stângul în dreptul undeva după mijlocul discursului, unul lung şi prin care n-a spus mare lucru care să ajute minerii şi minele noastre. Cu o astfel de atitudine îngustă, nediplomată şi total bădărană, Valea Jiului va ajunge în curând să nu mai fie călcată de niciun om care poate aduce chiar un sprijin, cât de mic, dar important, în cazul de faţă de la Bruxelles, o izolare ce nu poate să aducă nimic bun şi substanţial pentru noi toţi şi minerit (atât cât mai este el acum). În afară de cei de mai sus în sală au fost prezenţi mulţi pensionari, dar şi oameni care încă lucrează la minele din oraş, cetăţeni obişnuiţi. Ei au înţeles poate cel mai bine că o dezbatere pe probleme de minerit şi nu numai, cu un reprezentant de bază de la Bruxelles, nu poate fi decât utilă. „Se mai aude astfel şi cuvântul nostru, celor mulţi şi proşti, cum ne zic politicienii, care au nevoie de noi doar la voturi şi apoi uită de noi, de localităţile noastre de problemele noastre”, ne-a spus Vasile Iloiu.

„Unde mai sunt mitingurile minerilor de altădată?”
Subiectul de bază al dezbaterii a fost mineritul şi perspectivele lui, situaţia grea de-acum fiind prezentată de mai toţi vorbitorii, indiferent că a fost vorba de cei de la prezidiu sau de cei din sală. Deputatul Clement Negruţ a fost printre primii care a luat cuvântul. El a recunoscut că cunoaşte bine viaţa de miner şi ce se întâmplă în subteranul unei mine, specificând că în tinereţe a lucrat câteva luni la Mina Dâlja, apoi timp de 10 ani a fost inginer la Mina Zlatna, iar facultatea a făcut-o sus în Dealul Institutului.
„Situaţia de la Mina Petrila e delicată, iar situaţia mineritului de huilă la fel în momentul de faţă. Paradoxal pentru mine e şi această împărţire de mine, viabile şi neviabile, când ştiu că Mina Petrila are cea mai bună huilă şi încă rezerve de cărbune suficiente pentru zeci de ani de-acum încolo, iar Mina Paroşeni are cea mai bună mecanizare. Din câte m-am interesat şi cunosc, din păcate, soarta Minei Petrila e cam bătută în cuie. Însă regretul meu cel mai mare este că în Valea Jiului nici partea umană nu mai este aceeaşi, pentru că minerii sunt tot mai puţini. Greşesc dacă vă întreb că la mitingul cu Nu închideţi mineritul au fost circa 2.000 de oameni? Păi, atunci, cum să se pună presiune pe guvernanţi, pe FMI, pe celelalte instituţii? Pe vremuri minerii erau o forţă, când ieşeau 10.000-15.000 de mineri în stradă se simţea, se punea presiune, se rezolvau multe lucruri. Acum văd că nici populaţia Văii Jiului nu-i sprijină pe mineri, trebuia să fie la miting toată lumea, dar nici minerii nu vin toţi, atâţia cât mai sunt, nu se mai mobilizează ca înainte. Unitatea unde mai e? Unde mai sunt mitingurile minerilor de altădată?”, a constatat oarecum cu amărăciune nedisimulată deputatul de Alba. (Căruia îi comunicăm faptul că dezinteresul manifestat de locuitorii Văii Jiului faţă de acest miting a fost cauzat de lipsa de credibilitate a organizatorilor; dacă îi scădem pe cei aduşi cu autobuzele probabil numărul participanţilor din Vale să fi fost, poate, până într-o mie. Asta cu tot cu membrii partidelor politice, care au dirijat din umbră mitingul – n.r.).

Un europarlamentar care nu promite nimic
După o serie de întrebări pertinente legate de viitorul mineritului şi de apeluri făcute de cei din sală către guvernanţi sau Parlamentul European, via europarlamentar şi deputat aflaţi de faţă, a luat cuvântul Siegfried Mureşan. Interesant a fost începutul discursului, unul realist, prin care europarlamentarul le-a spus cinstit petrilenilor ce poate şi ce nu poate să facă, nemergând pe populista cale a promisiunilor şi minciunilor, cum adesea o fac cei mai mulţi dintre politicieni la astfel de întâlniri. „Noi am venit aici cu mâna goală, noi nu suntem Guvernul, noi n-avem deocamdată soluţii, n-avem nimic, dar am venit să stăm de vorbă cu dumneavoastră, să vedem apoi ce putem face la problemele pe care le ridicaţi. Eu sunt membru al Parlamentului European, sunt hunedorean şi cunosc drama disponibilizării şi închiderii unei capacităţi industriale pentru că, după cum ştiţi, am avut şi noi la Hunedoara un combinat siderurgic unde lucrau 16.000 de angajaţi, acum dacă mai lucrează acolo 1.600 de oameni”.

Exemplul disponibilizaţilor din Turda
Apoi, europarlamentarul a povestit cum a reuşit să aducă în România 3,5 milioane de euro pentru angajaţii care au fost disponibilizaţi de la combinatul de la Câmpia Turzii. Cu aceşti bani mulţi au reuşit să deschidă mici afaceri şi au creat 400 de noi locuri de muncă. Siegfried Mureşan a dat de înţeles că un astfel de sprijin l-ar putea realiza şi pentru Valea Jiului, în condiţiile în care factorii de decizie din guvern şi minerit, dar şi din administraţiile locale şi judeţene s-ar pune de acord la masa discuţiilor, inclusiv cu europarlamentarul, în găsirea celei mai bune căi de acţiune în acest sens. Dar cum toţi trag într-o parte şi în alta şi peste tot există doar jocuri politice, europarlamentarul a constatat singur că acest lucru va fi greu de realizat, în condiţiile în care până şi sindicatele fac mai nou doar jocuri politice. „UE te ajută din acel fond dacă îşi pierd 500 de oameni locuri de muncă în 4 luni. Trebuie văzut cum e situaţia în Vale, dar aici trebuie să ne ajute toată lumea din zonă cu putere de decizie, inclusiv din minerit şi, bineînţeles, guvernanţii”.

Un liberal printre populari
Costel Avram, liderul liberalilor din Petrila şi director general al Apa Serv, a spus printre altele: „Dumneavoastră aţi venit la Petrila, mi-aş fi dorit ca europarlamentari din partidul din care eu fac parte să fi venit azi aici. Din păcate, nu-i vedem decât foarte rar, când vin să ia voturi, dar asta e o altă discuţie. Două probleme aş avea: prima, pe scurt, se referă la faptul dacă la ora aceasta cunoaşteţi cumva dacă se fac toate demersurile ca minele viabile să nu fie închise la 31 decembrie 2018? Aici avem o mare problemă şi trebuie făcut totul ca acest lucru să nu se întâmple, iar dumneavoastră, prin discuţiile pe care le aveţi sau le puteţi avea puteţi, să-i faceţi pe cei de la Bruxelles să înţeleagă situaţia, aşa cum ne-aţi spus chiar dumneavoastră că pentru mine din Germania sau alte state s-a înţeles şi s-a prelungit termenul”.
Apoi, Costel Avram a pregătit şi cea de-a doua întrebare, legată de planul de tarifare al Apa Serv, spunându-i europarlamentarului că Apa Serv a implementat în Valea Jiului un proiect de circa 40 de milioane de euro, cel mai mare din regiunea noastră, fără un euro corecţie financiară, „ceea ce e mare lucru, credeţi-mă”. „Nu trebuie să vă cred, pentru că ştiu, ştiu politicile UE în acest sens, cunosc din comisia pentru bugete din P.E. cum se pun problemele la nivel de instituţii europene, este cu adevărat mare lucru şi vă felicit!”, i-a răspuns europarlamentarul.
Continuând, Costel Avram a pus pe tapet şi o a doua problemă, legată de etapa a II-a a proiectului european al Apa Serv: „Putem modifica planul de tarifare în timpul derulării contractului? Să nu mai crească preţul apei odată cu inflaţia, cum ni s-a impus… Vă întreb să vedeţi ce puteţi afla, ce spun cei de la Uniunea Europeană, dumneavoastră având toate pârghiile s-o faceţi şi unde să vă adresaţi exact”. Siegfried Mureşan şi-a notat întrebarea şi a promis că în două-trei săptămâni va trimite răspunsul directorului general, după ce va discuta şi se va adresa celor competenţi din forurile europene, luând la finalul acţiunii şi toate datele de contact ale şefului de la apă.

Birou de consultanţă gratuită
O altă întrebare interesantă, care, de altfel, a şi primit răspuns pe loc, unul pozitiv din câte s-a înţeles în sală şi din câte ne-a explicat europarlamentarul Mureşan în interviul pe care i l-am luat ulterior (şi care va apare în ediţia viitoare a ZVJ), a fost adresată de consilierul local liberal Doiniţa Bălănesc. Consilierul a întrebat dacă nu cumva petrilenii şi cei din Valea Jiului ar putea să beneficieze de un birou de consultanţă gratuită, deschis la Petrila sau în Vale, prin care oamenii să poată să primească informaţii legate de accesarea fondurilor europene, de modele de proiecte pe care să şi le poată face singuri, de ce acte au nevoie pentru dosar, de date utile pentru toate acestea şi de toţi paşii pe care trebuie să-i facă. „Oamenii au nevoie să fie îndrumaţi, ajutaţi. La noi informaţia e puţină, nimeni nu-i prea ajută şi de aceea omul simplu nu prea ştie ce să facă. Poate că ar trebui făcut mult mai mult în acest sens, astfel încât toată lumea să aibă şanse egale, cel mai simplu cetăţean să ştie ce poate face ca să obţină fonduri pe un proiect, ca să-şi deschidă o mică afacere să poată trăi decent. Aşa s-ar încuraja munca, pentru că ne-am săturat pe-aici prin Vale să auzim numai de asistaţi sociali şi de bani daţi de pomană, cu care oamenii nu se aleg cu nimic. Haideţi să mai facem ceva şi mai inteligent, să ajutăm cu adevărat pe omul simplu, să deschidem locuri de muncă prin astfel de proiecte europene aflate la îndemâna oamenilor, dar care nu ştiu să le acceseze pentru nu au informaţii şi pentru că aşa se vrea să rămână în sărăcie pentru a fi mai uşor manipulaţi, mai ales la vot”, a spus, printre altele, consilierul liberal.

Zonele periurbane, între a fi şi a nu fi…
Petrileanul Pârlea a deschis un subiect interesant, legat de zonele periurbane, omul atrăgând atenţia că se pierd anual bani serioşi pe fondurile alocate de UE agriculturii, sau a deschiderilor de locaţii agroturistice şi de întreprinderi mici şi mijlocii în zonele rurale, doar pentru simplu motiv că Cimpa, Jieţ, Taia, Slătinioara, Dâlja Mare, Valea Ungurului, Tusu, Valea de Brazi, Câmpu lui Neag etc. aparţin de oraşe, buletinul de identitate al cetăţenilor ce locuiesc fiind „unul de oraş, o chestiune aiurea, total nebenefică în acest sens”. Tot acelaşi cetăţean a ridicat şi ideea conurbaţiei, menţionând că politicile de regionalizare trebuie făcute atent şi trebuie analizate bine, pentru ca acest lucru să fie la final folositor şi bine făcut şi nu în detrimentul cetăţeanului şi al României. Europarlamentarul Mureşan a răspuns că, într-adevăr, chestiunea cu localităţile periurbane reprezintă o problemă şi cum va ajunge în Parlamentul European va purta mai multe discuţii cu factori responsabili, fiind dispus să aducă sprijin în această problemă. „Nu-i în regulă cu acest lucru. Într-adevăr, oamenii pierd proiecte importante şi bani europeni mulţi, trebuie văzut cum vom soluţiona această problemă, astfel încât aceşti cetăţeni să nu mai aibă probleme din cauza actului de identitate care atestă că ei stau la oraş, când, de fapt, ei locuiesc la sat. Mi-am notat şi credeţi-mă voi discuta cu toţi oamenii importanţi care pot soluţiona această problemă şi să sperăm că vom găsi o soluţie cât mai rapidă”.

Unde sunt dezbaterile cu cetăţenii ale oamenilor politici hunedoreni?
După circa două ore de discuţii, dezbaterea s-a încheiat. Nu ştim care va fi şi rezultatul ei, dar ştim că măcar câteva zeci de persoane au plecat acasă cu gândul că măcar cineva le-a ascultat grijile şi nevoile. Nu ţine de cald, de foame şi de frig, dar dezbaterea poate fi o gură de speranţă. N-ar strica, măcar o dată la trei luni, ca parlamentarii de Hunedoara, primarii, prefectul şi preşedintele consiliului judeţean (mai ales că sunt din Vale), factori de decizie din minerit şi din învăţământul superior să ţină câte o dezbatere publică. Practic, exact cum se proceda acum mii de ani în agora (piaţa) Atenei. Ar fi o descărcare generală de idei, soluţii, probleme, neajunsuri şi tot ar fi ceva. Aşa, a trebuit să vină un deputat de Alba, Clement Negruţ, să ne vorbească de cum să facă să găsească o posibilitate să salveze minele de huilă de la închidere, promiţând că în septembrie vom auzi cum s-a gândit şi-l vom vedea, concret, în faţa parlamentarilor, rugându-i să-i sprijine planul! Nu-i de râsul curcilor, stimaţi parlamentari şi oameni de decizie din judeţul Hunedoara şi Valea Jiului?
Corneliu BRAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii