Deja vu! CEH sistează agentul termic către Petroșani, pentru că nu au...

Deja vu! CEH sistează agentul termic către Petroșani, pentru că nu au fost achitate facturile decât în proporţie de 47 la sută

DISTRIBUIȚI

„Începând cu data de 31 martie, ora 24:00, se sistează furnizarea agentului termic către municipiul Petroşani”, anunță CEH. Vestea bună este că vineri se vor înregistra 13 grade, iar temperaturile vor fi în creștere. Vestea proastă este că trecem printr-o situație similară anului trecut.

Plata facturilor către CEH, doar în proporție 47 la sută
În aprilie 2017 s-a sistat furnizarea agentului termic către Termoficare Petroșani pentru că plata facturilor era doar la nivelul de 50 la sută. Sistarea agentului termic a creat un scandal la nivel local, iar primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a cerut atunci încheierea contractului cu CEH pentru furnizarea de agent termic, renunțarea la sistemul integrat de încălzire.
Anul acesta scenariul se reia. „Pentru serviciul de furnizare a agentului termic necesar asigurării confortului termic al consumatorilor din Municipiul Petroşani, în perioada de iarnă 2017-2018, facturile emise de către S.E. Paroşeni au fost achitate în proporţie de doar 47%. La data de 23.03.2018, nivelul creanţelor pe care S. CEH S.A. le are de încasat de la S.C. Termoficare S.A. Petroşani se ridica la valoarea de 61.682.173,05 lei, în condiţiile în care urmează a fi emise facturile aferente lunii martie 2018”.
Sistarea furnizării agentului termic începând cu data de 01.04.2018 respectă prevede­rile Ordinului nr. 122/2013 privind aprobarea Contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflaţi în competenţa de reglementare a ANRE.

Termoficare Petroșani încasează mai mult, plătește mai puțin
Termoficare SA, societatea care se ocupă de furnizarea agentului termic la Petroșani, încasează mai mult de la clienții din Petroșani, nu doar 47 la sută, ci aproape dublu. Problema este faptul că societatea folosește o parte din bani pentru a-și plăti angajații și pentru a realiza o serie de lucrări pentru remedierea deficiențelor din teren. Așadar, nu poate plăti toți banii încasați către Paroșeni. De aici restanțele mari.
Sistemul integrat de termoficare nu este eficient la Petroșani pentru că sunt puțini utilizatori racordați, rețeaua de transport este veche, are pierderi mari. Petroșaniul ar putea renunța la contractul cu CEH pentru agentul termic, dar cel mai mult de suferit din încetarea acestui raport comercial ar avea Termocentrala Paroșeni, care ar pierde subvenții.
Peste vară restanțele sunt achitate parțial către Paroșeni, și de obicei toamna se reia contractul. Totuși boala lungă este moarte sigură.

Implicit, și Vulcanul rămâne fără agent termic
Conform comunicatului de presă emis de CEH „având în vedere prevederile Convenţiei numărul DG 13832/1/08.11.2017 privind asigurarea agentului termic în Municipiul Vulcan şi prevederile contractelor încheiate cu consumatorii individuali, începând cu aceeaşi dată se va sista furnizarea agentului termic atât către agenţii economici şi instituţiile publice de pe raza municipiului Vulcan, cât şi către toţi consumatorii racordaţi direct la magistrala de termoficare”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii