Cum poți să-ţi înveţi micuţul să meargă pe bicicletă? Află sfaturi practice

Cum poți să-ţi înveţi micuţul să meargă pe bicicletă? Află sfaturi practice

DISTRIBUIȚI

Mersul pe bicicletă este un sport care te ține legat de natură și aduce multe beneficii organismului, în special sistemului cardiovascular. Dacă practici tot mai mult această activitate, vei observa că și copiii tăi vor fi interesați, iar tu, în calitate de părinte, vei avea datorită să-i înveți să facă și ei asta.

Alege din numeroasele modele de biciclete pentru oraș una potrivită pentru micuțul tău, apoi ieșiți în parc și începeți aventura.

Fiecare copil are o capacitate mai mare de învățare, iar dacă nu va simți frică, mersul pe bicicletă va fi pentru el o activitate de relaxare și nicidecum un factor de stres.

Iată câteva sfaturi utile și practice pe care să le pui în aplicare atunci când vrei să-ți înveți copilul să meargă pe bicicletă:

  1. Ajută-l să-și înfrunte temerile și să câștige mai multă încredere în el

 Pentru un copil mic, de 4-5 ani, mersul pe bicicletă poate fi un factor de stres, pentru că va fi nevoit să învețe un lucru nou, destul de dificil la prima vedere. Unii psihologi consideră că echivalentul învățării acestui lucru la 5 ani este obținerea permisului auto la 18-19 ani.

Această paralelă este corectă din punct de vedere psihologic, pentru că, în cazul în care copilul nu reușește să meargă pe bicicletă, va simți stări de frustrare și posibil de invidie pe colegii săi, care, probabil, au reușit deja să facă acest lucru. De aceea, este foarte important să fii alături de el în momentul în care are loc prima lecție.

Cea mai mare frică a copilului este ideea că ar putea cădea din cauza pierderii echilibrului în momentul în care va începe să pedaleze. În acel moment, trebuie să-l încurajezi să continue, în timp ce, din spate, tu vei menține echilibrul bicicletei. Ulterior, poți monta roți ajutătoare și să-l lași să meargă în ritm cu tine.

Vei fi un exemplu bun pentru el, pentru că-ți va copia mișcările și va observa încrederea și stabilitatea ta.

  1. Învață-l cum să-și păstreze echilibrul

 După ce își poate controla frica de cădere, copilul tău trebuie să învețe să-și mențină echilibrul pe toată durata deplasării. Cel mai important lucru este că el să înțeleagă cum trebuie să se așeze pe șa și să coboare corect de pe bicicletă.

O poziție corectă pe șaua reglată conform înălțimii sale va permite copilului să ajungă cu ușurință la pedale și, în același timp, în cazul unei opriri forțate, să pună picioarele pe sol. După ce ajunge să fie cât de cât independent și să meargă în linie dreapta fără sprijinul tău sau fără ajutorul roților suplimentare, trebuie să învețe să folosească frână și să manevreze corect ghidonul pentru schimbarea direcțiilor.

După parcurgerea tuturor etapelor de instruire, poți face un mic exercițiu prin care să-i testezi abilitățile. Acest lucru va face că micuțul tău să fie foarte motivat să învețe tot mai mult și să se simtă ca un om mare.

În afară de aceste mici sfaturi, poți apela și la alte trucuri, cum ar fi scoaterea unei pedale, ce va permite mai ușor copilului să pedaleze cu piciorul dominant și să pună celălalt pe sol în caz de urgență. Practic, va respecta regulile de control a unei trotinete.

Dar, înainte de toate, trebuie să fie încurajat la orice pas pentru a reuși să învețe.

sursa foto: shutterstock.com

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii