Cu toate că se bate apa în piuă cu continuarea activității EM...

Cu toate că se bate apa în piuă cu continuarea activității EM Lupeni și EM Lonea, / CEH a scos la licitaţie supravegherea lucrărilor de închidere pentru 2019

DISTRIBUIȚI

Expertizele spun că ar mai fi minereu de exploatat la EM Lonea,  dar mai ales la EM Lupeni. Bine, expertizele nu spun cât e de rentabilă exploatarea cărbunelui. Sau spun, dar cei care bat apa în piuă pe acest subiect nu vor să (dez)informeze până la capăt.

Senatorul Cristian Resmeriță insistă că închiderea minelor ar fi o mutare devastatoare pentru comunitățile locale, acesta fiind aproape sigur că nu se va renunța la închiderea celor două exploatări. Nici liderii de sindicat nu ar vrea să se închidă aceste mine. Culmea, aceiași lideri de sindicat, care, în urmă cu câțiva ani, au semnat protocolul de închidere a minelor… Dar acest subiect l-am tot tratat de mai multe ori în paginile ZVJ.
Contrar acestui zgomot de fond împotriva închiderii minelor, au fost scoase deja la licitație serviciile de supervizare-dirigenție de șantier pentru supravegherea lucrărilor aferente Proiectelor Tehnice de execuție pentru lucrările de închidere și ecologizare – Etapa I-a – Secțiunea Închideri Lucrări Miniere Subterane, anul 2019.
Firma care va câștiga contractul se  obligă să supravegheze lucrările care urmează să se execute de către Sucursalele EM Lonea și EM Lupeni, respectiv să urmărească execuția lucrărilor prin dirigintele de șantier, acesta fiind independent și imparțial atât față de proiectanți, beneficiar (CEH-SA), cât și față de antreprenor (EM Lonea și EM Lupeni).
Valoarea totală estimată 428.234 lei. Serviciile de supervizare – dirigenție sunt împărțite pe două loturi, pentru fiecare exploatare în parte.
„Ce vreau eu să vă spun în momentul de faţă este că la ora la care vorbim sunt toate premizele ca activitatea la Exploatarea Minieră Lupeni şi la Exploatarea Minieră Lonea să continue! Deci, reamin­tesc încă o dată că producţie de cărbune la minele Lupeni şi Lonea trebuie să se dea în continuare, inclusiv după 1 ianuarie 2019. Toate studiile care s-au făcut în momentul de faţă, acceptate sau nu de către Comunitatea Europeană, arată că atât EM Lupeni, cât şi EM Lonea, dacă s-ar închide şi s-ar opri cumva producţia de la 31 decembrie 2018, ar reprezenta un mare pericol pentru comunităţi. Vreau să vă spun dumneavoastră şi celor din Valea Jiului că toate aceste documente şi studii sunt la Ministerul Energiei, precum şi la domnul secretar de stat Vişan Doru, care este chiar de aici din Lupeni şi care a condus atâta timp Termocentrala Paroşeni. Toată responsabilitatea în momentul de faţă, să ştiţi, nu se mai află nici la directorul general al CEH, nici la Consiliul de Administraţie al acestui complex energetic, nici la politic – toată lumea şi-a făcut datoria, astfel că acum responsabilitatea se află la Ministerul Energiei!”, explica senatorul Cristian Resmeriță luna aceasta, în cadrul unei conferințe de presă. Însă vorbele sunt una, iar, după cum se vede, închiderea minelor își urmează drumul său.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii