Cu ocazia deschiderii Clubului Copiilor şi Elevilor Petroşani / Zvâncă a citit...

Cu ocazia deschiderii Clubului Copiilor şi Elevilor Petroşani / Zvâncă a citit mesajul preşedintelui David

DISTRIBUIȚI

Deschiderea oficială a noului an şcolar la Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani s-a petrecut ieri, 1 octombrie. Directorul instituţiei, Cosmin Kiss, împreună cu celelalte cinci cadre care se ocupă de copii şi cu Comitetul de Părinţi au organizat evenimentul în curtea instituţiei şcolare de pe strada Timişoarei, începând cu orele 12,00.

Bucuria unui nou început

La acţiune au fost prezenţi elevi de la toate şcolile din Petroşani, membrii ai clubului, şi în mod special de la Şcoala Gimnazială nr. 7 Petroşani, din Aeroport.

Au fost prezenţi toţi cei şase profesori ai clubului: Adriana Popa (gimnastică aerobică), Imre Kovacs (electronică), Vasile Pavel (karting), Mihaela Cioc (metaloplastie), Doina Bulzur (informatică) şi Cristina Ciulică (informatică şi electronică). Lor li s-a adăugat numeroase cadre didactice de la şcolile din municipiu, gimnastele de aerobică şi numeroşi părinţi sau bunici.

Din partea Consiliului Judeţean Hunedoara, cu un mesaj din partea preşedintelui Adrian David, a fost prezent consilierul judeţean Adrian Zvâncă.

Vremea frumoasă şi atmosfera plăcută dată de veselia elevilor prezenţi, au făcut ca mai bine de un ceas toată lumea să se bucure de acest nou început, pe care îl dorim şi noi cât mai lipsit de griji pentru profesorii şi elevii care activează aici şi plin de rezultate bune.

Pentru Ziarul Văii Jiului am surprins şi o scurtă declaraţie făcută de către directorul clubului copiilor, prof. Cosmin Kiss: „O noutate pentru acest an şcolar provine din anul şcolar anterior, în acest moment avem, din luna iulie începând, pentru al doilea an la rând titlul de campioni europeni la gimnastică aerobică, fetele noastre de aur împreună cu instructorul lor, doamna prof. Adriana Popa fiind prezente, după cum aţi văzut, la deschidere cu un scurt program, dedicat tuturor copiilor şi părinţilor prezenţi”.

De reţinut!

Pentru părinţi şi copii reamintim că cele cinci cercuri şcolare deschise la Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani sunt: Cercul de Gimnastică Aerobică, Cercul de Electronică, Cercul de Metaloplastie, Cercul de Informatică şi Cercul de Karting. Până la data la care vorbim sunt înscrişi suficient de mulţi elevi, ca activitatea să se desfăşoare în bună condiţii.

Sâmbătă, 3 octombrie, va avea loc şi deschiderea Clubului Copiilor şi Elevilor Vulcan.

Corneliu BRAN

Deschiderea Clubului Copiilor şi Elevilor Petroşani – galerie foto

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii