Cu o piesă de Valeriu Butulescu şi un spectacol „extraordinar” / Teatrul...

Cu o piesă de Valeriu Butulescu şi un spectacol „extraordinar” / Teatrul din Petroşani a fost selectat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea…

DISTRIBUIȚI

La Oradea, în perioada 19-27 septembrie 2015 se va desfăşura cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Oradea (FITO), una din cele mai importante manifestări teatrale ale anului din ţara noastră.
Festivalul cuprinde 19 spectacole teatrale, cu piese de referinţă ale dramaturgiei universale, semnate de A.P. Cehov, Slawomir Mrozek, John Cariani, Esteve Soler, Al. Kiriţescu, Albert Espinosa, Alessandro Boffa, Vajda Katalin, Valentin Nicolau etc. Regiile artistice sunt asigurate de nume importante, precum Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Tudor Lucanu, Antonella Cornici, Ovidiu Caiţa, Gavriil Pinte, Gabriela Dumitru, Andrei Mihalache, Igor Lungu, Marius Oltean Korcsmaros Gyorgy.
Participă teatre, precum: Teatrul Regina Maria (Oradea), Teatrul Clasic „Ioan Slavici” (Arad), Teatrul Odeon (Bucureşti), Teatrul „Anton Pann” (Râmnicu Vâlcea), Teatrul de Nord (Satu Mare), Teatru Naţional Cluj-Napoca, Teatrul Mic (Bucureşti), Teatrul Artemotion (Oradea), Teatrul de Artă (Deva) etc.
Spre satisfacţia iubitorilor de teatru din zona noastră, organizatorii acestui prestigios festival au selectat şi spectacolul cu piesa „Herghelia albastră” de Valeriu Butulescu, interpretat de actorii Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani, care va fi prezentat în ziua a patra în Sala „Arcadia”.
Vorbind despre festival, d-na Victoria Balint, directorul artistic al Teatrului „Regina Maria” declară, printre altele: „A patra zi a sărbătorii teatrale orădene este distinsă cu trei spectacole extraordinare: Contra democraţiei, regizată de reputatul Alexandru Dabija la Teatrul Odeon din Bucureşti, Herghelia albastră de la Teatrul I.D. Sîrbu din Petroşani şi IN 4D, un spectacol clujean propus de tinerii de la  Reactor”.
„Herghelia albastră” aduce în scenă drama scriitorului bulgar Aleko Konstantinov, asasinat de unul din personajele sale. Este socotită cea mai valoroasă piesă a lui Valeriu Butulescu, fiind nominalizată la cea mai bună piesă a anului 2009 la Gala Premiilor UNITER. Spectacolul montat de regizoarea Nicoleta Dănilă a fost aplaudat frenetic, atât la Petroşani, cât şi pe scenele greceşti de la Atena şi Salonic. (G.M.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii