Costel Avram, administratorul public al județului: „În luna august 2020 drumul din...

Costel Avram, administratorul public al județului: „În luna august 2020 drumul din Parâng va fi asfaltat total”

DISTRIBUIȚI

În partea a doua a conferinței de presă organizată săptămâna trecută la sediul din Petroșani a consiliului județean, administratorul public al județului a răspuns întrebărilor jurnaliștilor.

Mai afectate, după ploile intense, sunt drumurile comunale decât cele județene
Referitor la drumurile județene afectate din județ de către ploile masive ce cad de vreo zece zile încoace fără încetare, Costel Avram a dat următorul răspuns: „În zona Văii Jiului nu sunt drumuri județene avariate. Este o problemă și am văzut și raportul celor de-acolo, în comuna Bănița, este vorba de drumul județean care merge de la Merișor la Pasul Vâlcan, undeva la Merișor drumul e rupt, în rest, nu avem probleme în Valea Jiului sau în apropiere de această zonă. Mai avem încă trei drumuri județene cu probleme în nordul județului, chiar și drumul care merge de la Sălașu la Pietrele… Dar ce vreau să vă zic este că nu atât drumurile județene au fost avariate, cât cele comunale. Miercuri am participat la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, și nu sunt probleme cu drumurile județene, avem și noi noroc o singură dată, dar sunt foarte multe drumuri comunale și foarte multe case izolate. Începând de astăzi s-au luat măsuri, o comisie va merge peste tot la fața locului să stabilească pagubele pe care le au oamenii. Zona cea mai inundată și cea mai afectată este zona din orașul Călan”.

Drumul din Parâng – asfaltat integral în august 
Întrebat dacă la drumul din Parâng se mai lucrează sau nu în aceste zile, administratorul public al județului a răspuns: „Drumul din Parâng este în materie de lucrări la zi, conform graficului de lucrări pe care îl avem. Poate că ploile acestea din ultimele zile au mai îngreunat treaba pe-acolo, dar una peste alta în luna august 2020 drumul din Parâng va fi asfaltat total, așa cum a promis constructorul. Suntem și pe parte financiară la zi cu facturile. Lucrurile sunt normale acolo și drumul va fi gata anul acesta”.

Proiectele 2021-2026 pe POR
L-am întrebat pe Costel Avram ce proiecte au schițat cei de la consiliul județean pe POR, în exercițiul financiar 2021-2027, ținând cont că ar trebui din timp gândite deja proiectele.
„Sunt de acord cu dumneavoastră, trebuie creionate. Am avut o discuție la nivelul consiliului județean, cu cei de la Dezvoltare Regională. La timpul potrivit vă vom da exact toate proiectele pe care noi le vizăm, dar și care se vor materializa. Dacă vrem să dezvoltăm Valea Jiului, există la această oră cheile legale prin asociațiile de dezvoltare intercomunitară, ADI. Dacă vrem să dezvoltăm zona aceasta, dacă ne interesează de Valea Jiului, putem dezvolta cu legislația care este în vigoare și nu neapărat cu un singur oraș”.

În 30-45 zile – urmează licitația la „Green Line”
Fiindcă toată lumea prin Valea Jiului se întreabă ce se mai întâmplă cu acest proiect al consiliului județean legat de linia de transport public ce ar lega localitățile Văii Jiului cu mijloace de transport moderne și nepoluante, „Green Line” cum i se spune proiectului și cum deja știe cam toată lumea, în condițiile în care s-a cam stagnat demult cu acest proiect, Costel Avram a răspuns la întrebarea pusă de reprezentantul ZVJ: „Merge în continuare proiectul! Săptămâna trecută a fost președintele consiliului județean la întâlnirea de la Vulcan, unde au fost prezenți toți primarii. Consiliul Județean Hunedoara a preluat 95% din neeligibile din acest proiect. Am înțeles că în maxim o lună de zile, o lună și jumătate, se va scoate la licitație”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii