Uricani. Copii arşi de vii / Mama acuzată de omor calificat

Uricani. Copii arşi de vii / Mama acuzată de omor calificat

DISTRIBUIȚI

În urma cumplitei tragedii care s-a petrecut săptămâna trecută în Uricani, mama celor trei copii care şi-au pierdut viaţa este cercetată pentru omor calificat.

Joi, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus „schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat săvârşit asupra unor membri de familie, continuarea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatei Ardelean Alina Nadia”.

„Din cercetările efectuate până în prezent au rezultat probe privind suspiciunea rezona­bilă că, în seara de 7 iunie 2015, în jurul orelor 21,30 – 22,00, inculpata a aşezat o lumânare aprinsă pe un plan neregulat din material textil uşor inflamabil,

într-un echilibru precar, respectiv pe spătarul unui colţar situat lângă patul în care dormeau cei trei copii ai săi, cu vârste cuprinse între 1 an şi 10 ani, prevăzând posibilitatea răsturnării acesteia şi a aprinderii materialului textil al colţarului pe care era aşezată lumânarea şi implicit al declanşării unui incendiu la ieşirea din camera respectivă, care elimina posibilitatea copiilor de a părăsi încăperea incendiată în care dormeau, acceptând posibilitatea suprimării vieţii acestora urmare a incendiului declanşat, după care a părăsit locuinţa. De asemenea, din probele administrate rezultă că inculpata a pătruns în apartamentul incendiat, constatând amploarea acestuia, dar nu a sesizat vreo persoană pentru stingerea incendiului şi salvarea copiilor”, spun procurorii hunedoreni.

În cauză a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.

Mihaela PETROŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii