Conferință de presă PNL Petroșani / Din liga 4 fotbalistică în liga...

Conferință de presă PNL Petroșani / Din liga 4 fotbalistică în liga politică locală

DISTRIBUIȚI

În cadrul unei conferințe de presă organizată de președintele PNL Petroșani la finalul săptămânii trecute la sediul de pe strada Constructorului, echipa liberalilor din Petroșani se mărește cu doi antrenori din Liga 4, Damian Militaru și Cosmin Kanduth.

O „legendă stelistă” ce a pus și pune mult suflet și la Jiul și un profesor „jiulist până în măduva oaselor” se alătură echipei liberale de la Petroșani

De vineri, 24 iulie, ambii antrenori au semnat adeziunile de intrare în rândurile Partidului Național Liberal, în cadrul conferinței de presă organizată de Tiberiu Iacob-Ridzi, președintele organizației liberale de la Petroșani și omul care i-a adus pe cei doi din lumea sportului în sânul familiei liberale. Niciunul nu a mai făcut până acum politică, dar ambii au declarat că au convingeri liberale de foarte multă vreme.

„Astăzi îi am alături de mine pe domnul Damian Militaru și pe domnul profesor Cosmin Kanduth. Ei sunt antrenorii echipei de fotbal CSM JIUL Petroșani. Dumnealor și-au exprimat dorința de a intra în echipa PNL de la nivel local. Sigur că motivațiile sunt, în primul rând, personale ale fiecăruia dintre dumnealor, o să le dau cuvântul imediat, după ce vor semna adeziunile. Ce vreau eu să subliniez este că pentru mine și pentru consiliul local sportul a fost și este o prioritate. La Clubul Sportiv Municipal Petroșani avem 9 secții unde activează sute de copii. Ultima dintre aceste secții este cea de fotbal, care a preluat echipei de seniori Jiul Petroșani în cadrul clubului sportiv municipal. Ideea este că dorim să încurajăm, în primul rând, sportul și mișcarea în rândul copiilor și al juniorilor. Asta la toate sporturile care se pot practica în municipiul Petroșani. Fie că vorbim de fotbal, fie că vorbim de karate, fie că vorbim de tenis de masă sau de tenis de câmp, ori de secțiile de box, atletism, handbal, schi, sanie și așa mai departe, sporturi care se practică la CSM Petroșani, la școala sportivă sau la diverse cluburi de sport private. Există o paletă foarte largă de discipline pe care copiii noștri pot să le frecventeze cu scopul acesta de a face mișcare și de a reuși să-i scoatem pe copii din fața calculatoarelor sau de pe aceste gadgeturi care sunt foarte atractive (…)”, a declarat președintele organizației PNL Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Complexul Sportiv „Jiul” va avea în curând o nouă bază sportivă modernă cu nocturnă

În calitate de primar de data aceasta, Tiberiu Iacob-Ridzi a vorbit apoi și de tot ceea ce înseamnă sport la Petroșani și de noua bază sportivă de la Complexul Sportiv „Jiul” Petroșani care va fi realizată de CNI, dar și de noua sală de sport de la Școala „I.G. Duca”.

„Împreună cu cei doi de față, am făcut o strategie pe termen mediu și lung, pentru a atrage cât mai mulți copii către sport, către fotbal în mod special, dar și către celelalte sporturi, astfel încât ei să fie și motivați, să obțină performanțe, să ajungă să joace la echipa mare cu bune rezultate și de-acolo încolo cine vrea să facă performanță la cluburile profesioniste să poată să facă acest lucru.

Baza sportivă de la Jiul este o bază foarte generoasă, chiar săptămâna trecută am vorbit cu doamna secretar de stat Stănescu, baza sportivă a fost scoasă la licitație de către CNI pe data de 7 iulie. Așteptăm acum să vedem cine câștigă, există cinci firme care s-au înscris. Sperăm ca în maxim o lună-o lună și jumătate să avem un câștigător și lucrările să înceapă la Jiul, unde va fi realizat acel teren artificial modern, cu nocturnă, un teren mai mult decât necesar având în vedere cu siguranță și clima din Petroșani. De asemenea, și sala de sport de la I.G. Duca a intrat pe procedura de licitație și vom avea o sală de sport și la sediul nou de la această școală (…)”, a declarat la început, printre altele, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Damian Militaru: „Împreună, în luna septembrie vrem să câștigăm alegerile!”.

Una din „legendele vii a fotbalului românesc”, cum l-a prezentat președintele PNL Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi pe fostul mare fotbalist Damian Militaru, a declarat:

„Vreau și eu să le mulțumesc domnului primar și domnului David pentru încrederea pe care o au în noi, încredere pe care ne-o acordă mai ales în domeniul în care noi activăm, activități ce cuprind sportul în general și fotbalul în mod special. Sunt de părere că trebuie să dezvoltăm toate sporturile în municipiul nostru, dar și în țară în general, astfel încât, cum spunea și domnul primar să scoatem copiii din casă din fața calculatoarelor și așa să ajungă cât mai mulți să facă sport de performanță. Referitor la intrarea mea în rândul familiei liberale, am ales PNL pentru că am văzut aici oameni de încredere, oameni puternici care vor să facă ceva pentru acest oraș. Împreună, în luna septembrie vrem să câștigăm alegerile!”.

Jiul luptă la promovare cu o echipă din Banat.

La întrebarea „unde mai e Jiul acum?”, Damian Militaru a răspuns: „CSM Jiul e campioană județeană, o să avem premierea marți, 28 iulie, pe această cale anunțăm și invităm și presa și pe domnul primar, echipa va fi premiată de președintele asociației sportive. După acest moment, intrăm în programul de pregătire pentru meciul de baraj, pentru accederea în liga a treia”.

Cei doi antrenori ne-au spus apoi că echipa din Șag-Timiș ar fi cel mai puternic adversar de la baraj, asta și deoarece au mulți fotbaliști cu experiență prin liga a treia, iar clubul e foarte bine organizat. Rămâne de văzut și… „Forța Jiul!”.

FCSB e tot Steaua – în opinia lui Militaru

Întrebat și de noi, firește, fără nicio legătură cu politica, „FCSB sau Steaua?”, o întrebare la modă în scandalul creat în ultimii ani între cei de la Armată și patronul Gigi Becali care a preluat secția de fotbal de la generali (după care a fost îndepărtat și scandalul continuă și azi, inclusiv prin instanțe), Damian Militaru a dat un răspuns prin care se înțelege că FCSB ar fi, de fapt, Steaua care a făcut performanțe: „Aici nu vreau să deranjez pe nimeni, dar părerea mea este că dacă la FCSB nu era domnul Gigi Becali, Steaua nu mai exista!”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii