Colecție de medalii la naționale

Colecție de medalii la naționale

DISTRIBUIȚI

“Suntem în primele trei județe din țară”, a  afirmat, mândru, Gheorghe Răducu, președintele Asociației Județene de Lupte Libere Hunedoara.

Luptătorii de la CSȘ Petroșani, Inter Petrila, CNS „Cetate” Deva și CSȘ Hunedoara au trecut în cont 12  medalii la Campionatul Național rezervat juniorilor II, desfășurat la Constanța. Cele mai bune rezultate le-au avut reprezentanții CNS „Cetate” Deva care s-au clasat pe podium și în clasamentul pe echipe la feminin și cei ai CSȘ Hunedoara care au avut cele mai strălucitoare medalii. Rezultate demne de luat în seamă au avut și sportivii de la Petroșani și Petrila. Peste 300 de sportivi din toată țara au luat parte la competiție.

CSȘ Petroșani  a obținut un loc doi la categoria 69 de kg prin Vasile Chivari și un loc trei la categoria 63 de kg prin Ionuț Borbely. Elevii lui Gheorghe Răducu și Cristian Popa au mai luat două locuri cinci la categoria de 58 de kg prin Florin Heresteșan și la categoria 60 de kg prin Diana Ocu. “Sunt foarte mulțumit de aceste rezultate având în vedere faptul că județul nostru a ieșit în primele trei din țară”,  a punctat Gheorghe “Lele” Răducu în calitate și de președinte al Asociației Județene de lupte Libere Hunedoara. 

La rândul lor, sportivii de la CS Inter Petrila, pregătiți de antrenorul Marian Lukacs, au urcat pe podiumul de premiere de două ori.  Cristian Ciotir a obținut medalia de argint la categoria de 54 de kilograme, iar Iosif Szabo s-a clasat pe locul trei la categoria 58 de kg.

Sportivii de la CNS „Cetate” Deva antrenați de Suraj Moravan, Doru Ailincăi și Cosmin Văcărașu au cucerit patru medalii și au reușit două clasări pe locul cinci. Singurul titlul de campioană națională l-a obținut Gabriela Munteanu care a triumfat în finala categoriei 60 kilograme. Denisa Fodor (ctg. 49 kg) a pierdut finala și a rămas cu medalia de argint, iar Ionuț Anca (ctg. 50 kg) și Alexandru Macingo (ctg. 76 kg) au câștigat finalele mici și au obținut medalii de bronz. La bilanțul CNS „Cetate” Deva au mai contribuit Adriana Ciuntu (ctg. 40 kg) și Flavius Stoica (ctg. 58 kg), ambii clasați pe locul cinci. În urma acestor rezultate, CNS „Cetate” s-a clasat pe locul trei în clasamentul general pe cluburi la feminin, fiind devansată de CSS Drobeta Turnu Severin și CS Universitatea Craiova. „Rezultatele sunt foarte bune și ne dau speranța că sportivele noastre Denisa Fodor și Gabriela Munteanu vor participa la Campionatul European din Serbia”, a afirmat antrenorul Suraj Moravan.

CSȘ Hunedoara a contribuit la bilanțul județean tot cu patru medalii, la fel ca și CNS „Cetate” Deva, una fiind de aur, două de argint și una de bronz. La masculin, Rareș Dan (ctg. 85 kg) și-a trecut în palmares titlul de campion național, iar la feminin, Simona Tiliuță (ctg. 46 kg) și Raluca Atofanei (ctg. 56 kg) au cucerit medalii de  argint, în vreme ce Mădălina Munteanu (ctg. 56 kg) a obținut bronzul. În plus, Mihai Streulea (ctg. 42 kg) și Bogdan Buhăian (ctg. 76 kg) s-au clasat pe locul cinci, după ce au fost învinși în finalele mici.

Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii