CNAIR, lucrări pe drumurile din județ

CNAIR, lucrări pe drumurile din județ

DISTRIBUIȚI

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere are în derulare o serie de lucrări pe teritoriul județului nostru. Evident, cele mai elaborate sunt cele la autostradă. La Lotul 3 se și lucrează, se și stagnează.

Echipa CNAIR care verifică activitatea pe autostrada Lugoj – Deva, LOT 3, a constatat că la km 76, unde lucrările executate necorespunzător au fost demolate de antreprenor în luna octombrie 2016, în prezent antreprenorul nu desfășoară nici o activitate. Se lucrează însă la rampele pasajului de la viitorul nod Holdea de pe Lotul 3 Lugoj-Deva a fost realizată fundația de piatră spartă pe rampa 1, iar pe rampa 2 și în sensul giratoriu s-a așternut balastul stabilizat.

DRDP Brașov execută lucrări de împădurire pe taluzurile de debleu ale versanților de pe Autostrada Orăștie – Sibiu, LOT 3, între Km 57+100 – 64+500. Se vor planta în total 35 000 de puieți de salcâm pe o suprafață de 597 600 mp, după o schemă stabilită de specialiștii silvici. Acțiunea se va desfășura timp de aproximativ o săptămâna în funcție de condițiile meteorologice. De asemenea, pe drumurile cu probleme se instalează parazăpezi, astfel încât pe perioada cu ninsori abundente drumurile să nu mai fie închise, iar automobilele să nu mai rămână prinse în zăpezi.

Se lucrează la foc continuu și pe Defileul Jiului, unde se toarnă asfalt, atât timp cât vremea va permite. Lucrările sunt mai intensificate în partea dinspre județul nostru de această dată.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii