Cetățile dacice din Munții Orăștiei vor intra în administrarea Consiliilor Județene Hunedoara...

Cetățile dacice din Munții Orăștiei vor intra în administrarea Consiliilor Județene Hunedoara și Alba

DISTRIBUIȚI

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a aprobat astăzi, 11 februarie, cu 260 de voturi pentru și o abținere, Proiectul de Lege privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri privind protejarea acestora.
Potrivit actului legislativ, cetățile dacice Costești-Blidaru, Costești-Cetățuie, Luncani-Piatra Roșie și Băniță vor intra în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, iar cetatea dacică de la Căpâlna va fi administrată de Consiliul Județean Alba.
Proiectul inițiat de 32 de parlamentari PSD, printre care se numără și deputații și senatorii PSD de Hunedoara, are drept scop protejarea monumentelor UNESCO, prin măsuri de pază și protecție, prin accesarea fondurilor necesare intervențiilor de conservare, restaurare, precum și de punere a lor în valoare, în vederea integrării în circuitul turistic internațional.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii